Comunitate

In memoriam George Pop de Băsești

Vineri, 23 februarie, se împlinesc 99 de ani de trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba Iulia.
Pe piatra sa funerară sunt înscrise celebrele cuvinte din Sfânta Scriptură pe care le rostise în faţa marelui Sfat Naţional, la Bălgrad: ”Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”.
El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând, astfel, unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Zilele din urmă ale lui George Pop de Băsești…

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, George Pop de Băsești părășeste cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și, după o vizită la Deva, la fiica sa, Elena Hossu Longin, se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, Băsești, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge. Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca un copil. Protopopul Al. Achim îi închide pleopele pe vecie și-i piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de bărbat.
Lângă patul suferințelor sale au străjuit Alexandru Chiș și preotul Gheorghe Maior din Băiță, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa primitoare a președintelui PNR, Badea George.
La 26 februarie, are loc slujba înmormântării. Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului, iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe. Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui. Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.
Sus, pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios:” Plâng și mă tânguiesc.” Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător, Badea George.
El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.
Închei această scurtă evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *