Stiri externe

MEDIA – Parlamentul de la Teheran a aprobat acordul nuclear incheiat cu marile puteri

Parlamentul iranian a aprobat marti cu 161 de voturi pentru, 59 impotriva si 13 abtineri acordul nuclear incheiat cu marile puteri in urma cu trei luni, la 14 iulie, au anuntat media de stat iraniene, relateaza AFP.

Deputatii iranieni au votat in favoarea punerii in aplicare a acordului ce prevede o ridicare a sanctiunilor internationale impuse Iranului in schimbul angajamentului acestei tari de a nu se dota cu arma atomica si de a-si reduce programul nuclear civil.

Marile puteri din Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Rusia, China si Germania) si Iranul au semnat la 14 iulie, la Viena, un acord ce vizeaza limitarea programului nuclear iranian la componenta sa civila, in schimbul ridicarii treptate si reversibile a sanctiunilor internationale impuse din 2006 Teheranului.

Sursa: Agerpres