Politia din Hong Kong a inceput luni dimineata sa indeparteze baricadele instalate de peste 15 zile de catre manifestantii prodemocratie, potrivit unor jurnalisti AFP de la fata locului. Fortele de ordine au inceput sa demonteze baricadele din zona principalului loc de manifestatie, cartierul Admiralty, luandu-i prin surprindere pe manifestanti, al caror numar a scazut in cursul noptii de duminica spre luni.
Zeci de politisti si-au facut aparitia luni dimineata in locurile in care manifestanti prodemocratie organizeaza, de peste doua saptamani, reuniuni care paralizeaza o parte a marelui centru comercial asiatic.
Politistii, care nu poarta echipament antirevolta, au fost mobilizati in cartierul Admiralty, dar si in Mongkok, potrivit unor imagini televizate.
Manifestantii, condusi de miscari studentesti, cer Beijingului garantarea unei democratii depline pentru fosta colonie britanica.
Miscarea lor a provocat confruntari cu locuitori din Hong Kong care se opun ocuparii strazilor.
In pofida numeroaselor ordine emise de catre autoritati de a se dispersa, manifestantii s-au instalat ridicand corturi si dusuri mobile sau organizand seri de dezbateri care au atras mii de persoane in ultimele zile.
Seful Executivului local Leung Chun-ying a declarat duminica pentru televiziune ca manifestantii nu au „aproape nicio sansa” sa schimbe pozitia Beijingului cu privire la introducerea sufragiului universal deplin in scrutinul din 2017 pentru alegerea viitorului sef al Executivului fostei colonii britanice.
Beijingul accepta principiul „o voce, un vot”, dar vrea sa pastreze controlul asupra candidaturilor.
Dupa ce opozitia a fost criticata pentru ca a utilizat gaze lacrimogene si cu piper impotriva manifestantilor in septembrie, Leung Chun-ying a declarat ca, daca Guvernul va fi nevoit sa degajeze locurile ocupate, politia „va recurge in mod limitat la forta”.
Sursa foto: Mediafax
Sursa: Mediafax