112

MASURI – Participantii la Festivalul Castanelor au dat dovada de spirit civic si bun simt. Jandarmii au amendat doar 15 participanti (VIDEO)

Jandarmi la Castane (c) eMM.roVezi VIDEO
Festivalul Castanelor nu a insemnat doar distractie pentru unii dintre participantii la eveniment. Astfel, jandarmii maramureseni au sanctionat 15 persoane si au constatat o singura infractiune pe perioada desfasurarii evenimentului. Suma totala a amenzilor aplicate s-a ridicat la valoarea de 3.500 de lei.

Editia din acest an al Festivalului Castanelor a fost mult mai linistita decat cea de anul trecut, din punct de vedere al incidentelor. “Pe parcursul desfasurarii sarbatorii, atat baimarenii cat si ceilalti participanti la manifestarile in spatiul public au avut parte de o sarbatoare linistita, fara probleme sau incidente majore. In atentia fortelor de ordine au fost si persoanele cunoscute cu preocupari sau tendinte infractionale, in special furtul din buzunare, aflate in baza de date a compartimentului de specialitate”, a declarat Istvan Luhos, purtator de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi al judetului Maramures.

Zilnic, pe perioada desfasurarii Festivalului Castanelor, un numar de 80-90 de jandarmi au fost angrenati in misiuni. Acestia au patrulat in zona parcurilor de distractii, a tarabelor precum si a scenelor.

“Jandarmii din cadrul dispozitivelor de asigurare a ordinii publice au aplicat 15 sanctiuni contraventionale in valoare totala de 3.500 de lei. Totodata s-a constatat si o infractiune, fiind depistat un infractor iar o persoana a fost condusa la sediul politiei pentru continuarea cercetarilor si luarea masurilor legale”, a mai adaugat Istvan Luhos, purtator de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi al judetului Maramures.

In sprijinul jandarmilor maramureseni, in perioada Festivalului Castanelor, au actionat si cei din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.

foto arhiva

Sursa: Simona Vasiac