Actualitate

Marea Britanie ar putea EXTINDE perioada post-Brexit

Marea Britanie ar putea accepta extinderea perioadei de tranziţie post-Brexit, cu câteva luni, dacă Uniunea Europeană (UE) renunţă la propunerile pentru o aşa-zisă separare a Irlandei de Nord, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, duminică, transmite agenţia de presă Reuters.

„Dacă avem nevoie de «un pod», de la sfârşitul perioadei de implementare până la viitoarea relaţie … sunt deschis să apelez la o scurtă prelungire a perioadei de implementare. Este evident un posibil traseu, atâta timp cât este scurt, poate câteva luni şi, în al doilea rând, dacă ştim cum vom ieşi din el şi, evident, trebuie să rezolve problema de separare, astfel încât aceasta să dispară ca variantă”, a declarat Raab pentru BBC TV.

 Într-un interviu publicat duminică, negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat ferm că mărfurile expediate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, după Brexit, trebuie să fie verificate, dar a insistat că acest lucru nu ar însemna o nouă frontieră.

Marea Britanie susţine că propunerea UE de a menţine Irlanda de Nord în Uniunea vamală este inacceptabilă, deoarece ar crea o frontieră în Marea Irlandei. Această menţinere ar face ca Marea Britanie să rămâne în interiorul Uniunii vamale, dar Marea Britanie susţine că trebuie să fie o perioadă limitată de timp sau să aibă un mecanism clar de ieşire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *