Actualitate

Maramureşul, tot mai atractiv pentru străini

În cursul anului 2018, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Maramureș au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 1.984 de persoane, dintre care 921 din state terțe și 1.062 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 21 de străini în situații ilegale, au fost emise 10 decizii de returnare, și 12 străini au fost luați în custodie publică și returnați sub escortă. Totodată, polițiștii de imi­grări au aplicat 59 de sanc­țiuni contravenționale, în valoare de 27.600 lei.


Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Maramureș, în cursul anului 2018, au asigurat managementul șederii și rezidenței, pe raza județului, pentru 1.984 de persoane, dintre care 921 de străini din state terțe, cei mai mulți din Ucraina și Moldova și 1.062 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania, Franța și Austria.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetățenilor români, UE, sau SEE, studii, angajare în muncă, sau stabilire permanentă pe teritoriul țării noastre.

Astfel, în ceea ce privește admisia în România, în perioada de referin­ță au fost primite 57 de invitații, majoritatea fiind depuse pentru străini din India, Liban și Irak.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 260 de permise de ședere, dintre care 240 pentru ședere temporară și 20 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 197 de certificate de înregistrare și 11 cărți de rezidență permanentă.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 7 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare/detașare în muncă, fiind emise 5 avize de angajare/detașare pentru lucrători permanenți și detașați.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 64 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 22 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de ședere, au fost emise 10 decizii de returnare, 12 au fost luați în custodie publică și 3 societăți comerciale au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 23.500 lei.

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.600 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată și O.U.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *