Administratie

Maramureș: Se dorește introducerea gazului metan între Sighet și Borșa

Ieri dimineață, la sediul Consiliului Județean Maramureș, a avut loc o întâlnire de lucru pe tema introducerii gazului metan în zona cuprinsă între Sighetu Marmației și Borșa.

La discuțiile privind demararea procedurilor au participat, din Maramureșul istoric, următorii: primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, primarul din Dragomirești, Vasile Țiplea, un reprezentant al primăriei Săliște, dar și primarii din comunele Ocna Șugatag (Mihai Ivaszuk), Strâmtura (Ioan Pasere), Bârsana (Teodor Ștefanca), Vișeu de Jos (Găvrilă Șimon), Bogdan Vodă (Anuța Bizău), viceprimarul comunei Moisei, Grigore Tomoiagă.

TRANSGAZ Mediaș a elaborat studiul de soluție privind alimentarea localităților din zona Maramureșului istoric în 1998, dar prima conductă de transport gaze naturale din Maramureșul istoric a fost pusă în funcțiune abia în 2005, anul racordării municipiului Sighetu Marmației.

Una dintre variantele studiului de soluție prevede extinderea conductei Apa – Sighetu Marmației, de la Sighetu Marmației până în zona orașului Borșa, urmând cursul văii Izei. Ca atare, se cere realizarea unei conducte de transport gaze naturale DN250 x 40bar, în lungime de 113 km de la Sarasău, punctul de cuplare în conducta DN400 x 40bar Apa – Sighetu Marmației până în zona orașului Borșa.

În această situație, stațiile de măsurare – predare gaze ar urma să fie construite în preajma următoarelor localități: Vadu Izei, Ocna Șugatag, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Bogdan Vodă, Dragomirești, Săliștea de Sus, Săcel, Vișeu de Sus, Moisei și Borșa.

Președintele administrației județene, Gabriel Zetea, a declarat că a purtat discuții cu ministrul Economiei, Gheorghe Șimon, în privința extinderii conductei de gaz până în Borșa: “Sperăm să demarăm investiția anul viitor, după ce vom constitui o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, conform procedurii, în care să cuprindem toate comunitățile care doresc să vină ca parte în proiect și să putem stabili un număr aproximativ de posibili consumatori.”

Pentru demararea cât mai urgentă a procesului de introducere a gazului metan în localitățile situate între Sighetu Marmației și Borșa, președintele CJ Maramureș contează și pe promptitudinea primarilor din Maramureșul istoric: “Vorbim despre o procedură completă și complexă, cu etape premergătoare, dar ne dorim ca, în anul 2018, să avem toate documentațiile necesare pentru a le putea depune spre aprobare și investiția să fie realizabilă cel târziu din anul 2019. Deoarece vor fi foarte multe documente de întocmit, primarii ar trebui să aprobe, în cel mai scurt timp, prin hotărâri de Consiliu Local, demararea acestui proiect.”

Robert Bandi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *