Uncategorized

Mafia de la Aeroport. Examene cu uşi închise pentru “ai lor” – FOTO

Pentru un job la proaspăt redeschisul Aeroport Internaţional Maramureş unii băimăreni sunt în stare să facă orice. La fel de dispuşi să facă ilegalităţi sunt şi angajatorii, iar dovada –încă una – am primit-o chiar astăzi.

Mai mult de 30 de persoane care au aplicat pentru unul dintre cele 6 posturi de agent de securitate scos la concurs au rămas în faţa uşii închise. Cei 43 de solicitanţi care s-au înscris în examen au fost înştiinţaţi cu mailuri şi mesaje despre locul, data şi ora la care va avea loc concursul. Prevăzători, unii s-au prezentat şi cu câteva ore înainte de ora stabilită, numai că s-au trezit în faţa uşii încuiate, la propriu. Acces în sală au avut doar 10 candidaţi, „cei aleşi” pentru cele 6 posturi vacante.

„A fost totul premeditat. Sala a avut două intrări, am văzut cum au intrat 10 oameni şi apoi s-a încuiat uşa. E Mafie, examenul a fost numai pentru ai lor”, spune unul dintre candidaţii care a încercat zadarnic să intre în examen.

Scandalizaţi, oamenii au cerut socoteală şi, după vociferări, afară au ieşit preşedintele comisiei, dar şi şefa de la Resurse Umane, care le-a dat un răspuns năucitor celor prezenţi: „dacă vrei să intri la un examen, intri şi pe geam”, relatează cei prezenţi.

Asta după ce mulţi dintre cei care au rămas cu buza umflată au fost trimişi acasă fără prea multe explicaţii.

Întrebaţi despre situaţia de la Aeroport, cei direct responsabili, respectiv Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, în subordinea căruia se află Aeroportul, dar şi Mirel Brăgaru, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Aeroport, au răspuns evaziv.

„Acum am aflat de situaţia de la Aeroport şi mă voi interesa să aflu mai multe. Dacă este aşa cum spuneţi, concursul va fi reluat cu siguranţă”, a spus Zetea.

Mult mai tranşant, de-a dreptul cinic, a fost Mirel Bărgaru, preşedintele CA: „Nu am eu treabă cu examenul şi nu vorbesc cu cei din comisie ca să nu se interpreteze că am încercat să influenţez cu ceva. Examenul este o chestie de executiv, nu de legislativ, ca să zic aşa. Cei care nu-şi fac treaba vor fi sancţionaţi. Există acolo o comisie care se ocupă de acest examen, nu am eu treabă cu ea”, a spus Brăgaru.

Deşi cei doi nu au niciun amestec în examenul de astăzi, sunt cei care coordonează o instituţie de importanţă vitală pentru judeţ. Consilierii judeţeni, cei în faţa cărora vor trebui să dea socoteală, probabil se vor amesteca în acest derapaj, vor analiza cu atenţie abuzul comis şi îi vor sancţiona pe cei vinovaţi.

Aşteptăm cu interes deznodământul acestei poveşti încâlcite şi cine va fi tras la răspundere.

Probabil că vor răspunde şi preşedintele de comisie, Octavian Cudalbu. Acesta, împreună cu Mircea Iliescu, membru în comisia de examinare, au fost văzuţi cu doar o jumătate de oră înainte de examen la una dintre cafenelele din centrul oraşului, locaţie de unde au plecat după ora 10.00, ora la care era programată începerea examenului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *