Religie

“M-am Hotărât” ajunge şi în Baia Mare. Evenimentul adună mii de participanţi

Biserica Baptistă Speranţa Oradea propune băimărenilor un eveniment special.

“Încă de la început, Dumnezeu ne-a dat dorința de a face lucruri mari pentru El, lucruri care ne depășeau resursele și imaginația. Unul dintre ele a fost ca, o dată pe an, să avem un serviciu religios la care să participe mult mai mulți oameni decât cei care frecventau biserica noastră duminică de duminică.Am închiriat cea mai încăpătoare sală din Oradea, pentru ca prieteni ai BBSO din toată țara să se poată bucura în părtășia bisericii noastre și să poată experimenta închinarea prin muzică a corului și orchestrei BBSO. Am numit acest eveniment, fără prea multă inspirație, Evenimentul Anual; voi i-ați spus CONCERT”, spun organizatorii.

În 2015,  numele în evenimentul a fost schimbat în “M-am Hotărât”, pentru că a fost adăugat închinării prin muzică și predicării Cuvântului un al treilea element: un botez în apă.

“M-am Hotărât este mai mult decât un concert. Mai mult decât un botez. Mai mult decât emoție. M-am hotărât este despre decizia mea și a ta de a ne hotărî să spunem “nu” lumii, și “da” lui Isus, în apa botezului și în viața de zi cu zi,  în lucrurile mari și-n cele mici”, mai spun organizatorii.

 Evenimentul M-am Hotărât este o experiență unică pentru toți participanții – organizatori, voluntari, invitați – peste 30.000 de oameni din întreaga țară și de peste hotare au participat la edițiile anterioare ale evenimentului organizat până acum doar în Oradea. De asemenea, muzica și mesajele din Sfânta Scriptură transmise în cadrul evenimentului se bucură de aprecierea a milioane de oameni care urmăresc online înregistrarea evenimentelor.

M-am Hotărât are loc și în orașul Baia Mare, în 8 decembrie, de la ora 6 PM. Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *