Comunitate

Lovitură pentru asistații sociali: Cum ar putea rămâne fără ajutorul social

România este o țară cu foarte mulți asistați social. Majoritatea dintre ei, capabili să lucreze, dar cum românii sunt foarte comozi, se mulțumesc cu ajutorul pe care îl primesc de la stat indiferent dacă fac sau nu ceva pentru a-l obține. În acest sens, deputatul PNL, Florin Roman, a inițiat o petiție care va face prăpăd printre aceștia.

Prin aceasta, deputatul propune modificarea alineatulului (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, astfel încât persoanele apte de muncă să îşi piardă ajutorul social dacă refuză un loc de muncă.

„În România, o formă de asistenţă socială pe care statul o oferă familiilor şi persoanelor singure este reprezentată de venitul minim garantat. Acesta se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială”, se arată în textul petiţiei, lansată pe site-ul formaţiunii.

În prezent, legea prevede că persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.

Continuarea AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *