Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Soare, distractie maxima si “hituri la gheata”, de asta au avut parte cei care au ales sa isi petreaca weekendul la piscina “Romanita”, aflata la aproximativ sapte kilometri de Baia Mare. Buna-dispozitie a fost intretinuta de echipa de animatori de la radio eMaramures care a marturisit ca a aterizat la piscina… “direct de pe partie”, acolo de unde au transmis pe tot parcursul iernii trecute emisiunile de sambata si duminica. Si pentru ca vara inseamna soare si distractie, Raluca Matei si Rares Sitaru vor fi prezenti, incepand din acest sfarsit de saptamana, in fiecare sambata si duminica, intre orele 14.00 -19.00, la piscina de la complexul “Romanita” din Recea.
Temperaturile extrem de ridicate de astazi, 7 iulie, i-a determinat pe multi maramureseni sa fuga din apartamentele dogoritoare spre un loc racoros. Astfel, unii au optat pentru plimbarile in parc, iar altii s-au orientat spre locurile cu apa sau piscina pentru a se balaci in voie. Si la Complexul “Romanita” din Recea, ce dispune de o moderna piscina, a fost aglomeratie, lumea venita aici avand parte nu doar de o baie buna, ci si de distractie la maximum.
Atmosfera a fost intretinuta de nimeni altii decat doi dintre animatorii radio eMaramures, Rares Sitaru si Raluca Matei, dar si de Dan Cirt, responsabil cu “hiturile la gheata” ce s-au auzit pe tot parcursul dupa-amiezii.
Echipa de animatori a marturisit ca e o adevarata placere sa fie mult mai aproape de ascultatori, parasind clasicul cadru, de unde transmiteau emisiunile de weekend.
„Foarte bine. Dupa cum se stie, eMaramures a fost pe partie in iarna si acum ne-am facut luntre si punte de la partie si direct la piscina ne-am indreptat”, a spus Raluca Matei.
“E cald si racoros totodata, lumea se simte foarte bine alaturi de noi aici la piscina, lucru care ma bucura. Ii antrenam cu concursuri, premii, multa muzica buna. Ii asteptam pe toti sa vina alaturi de noi, sa ne simtim bine”, a marturisit Rares Sitaru.
Din pacate, celor doi animatori tehnica de lucru nu le-a permis sa imbrace costumele de baie, dar au promis ca vor recupera si ca, imediat dupa incheierea emisiei, vor profita de caldura si “se vor lansa” la apa.
“Eu am costumul de baie pe mine, dar pentru ca tehnica nu permite, intrucat am lavalierele la spate, trebuie sa port tot timpul un pantalon sau fusta. E pus la rece costumul de baie, iar dupa ce vom termina vom face si noi o baie in piscina”, au mai spus cei doi realizatori ai emisiunii “Weekend live de la piscina”
Cei prezenti la piscina s-au aratat incantati sa se afle alaturi de realizatorii emisiunii de weekend de la radio eMaramures. Ei au spus ca e o experienta interesanta, mai ales ca nu au timp sa se plictiseasca, intrucat asculta muzica diversa si sunt antrenati in diverse concursuri.
“E prima data cand venim si e live emisiunea. Ne place”, a marturisit una dintre ascultatoare, Melinda.
“Foarte bine. Chiar e placut sa ai muzica de la radio, sa nu fie aceeasi chestie repetata. E bine ca sunt pe aici”, a aratat Corina.
Pe tot parcursul verii, in fiecare sambata si duminica, de la ora 14.00, echipa de animatori de la radio eMaramures va fi prezenta la piscina “Romanita” din Recea, de unde vor transmite emisiunea “Weekend live de la piscina”.
Sursa: Camelia Tocaci