Comunitate

Liderii elevilor din România, invitaţii primarului Cătălin Cherecheş

Timp de 3 zile, municipiul Baia Mare a fost gazdă pentru Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Maramureș, eveniment la care au participat reprezentanți ai Consiliilor Județene a Elevilor din mai multe zone ale țării. Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare a participat la unul dintre modulele întâlnirii și a vorbit tinerilor despre ce ar trebui să însemne activitatea lor în cadrul unor astfel de foruri ale tinerilor.

Finalul de săptămână trecută a fost unul al tinerilor în Baia Mare. Reședința județului Maramureș, prin Sala de Conferințe din cadrul Centrului de Afaceri Millennium Business Center, a găzduit Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Maramureș, eveniment la care a participat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. Discuțiile au fost extrem de bine primite de tineri, Cătălin Cherecheș făcându-le invitația de a fi prezenți în Baia Mare ori de câte ori vor dori în cadrul acțiunilor ce vor fi organizate sub generoasa umbrelă a capitalei naționale a tinerilor, Baia Mare fiind, începând cu luna mai 2018, timp de un an, locul de întâlnire al lor în România.

Program interactiv, cu seminarii, dezbateri și socializări pe gustul participanților

Din programul ce s-a derulat timp de 3 zile am reținut temele: ABC-ul Reprezentării – prezentat de Ștefan Stancu în Amfiteatrul Colegiului Național Gheorghe Șincai. Dar de departe, cea mai interesantă parte a evenimentului a reprezentat-o tema „Leadership” susținută de Ștefan Dărăbuș – Regional Director Hope & Homes for Children. Astfel, în Amfiteatrul Colegiului Național Gheorghe Șincai, tinerii au putut afla ce rețetă ar fi bine de urmat pentru a deveni lideri ai generației lor.  Duminică, la Sala de Conferințe din cadrul Centrului de Afaceri Millennium Business Center, tinerii au aflat despre Comunicare Instituțională la nivel CȘE – susținută Adrian Lăzărescu – Vicepreședinte CNE, iar pe final a avut loc o dezbatere pe domeniul reprezentării și feedback pe subiectele discutate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *