Comunitate

LEGE – Guvernul a aprobat legea care simplifica adoptiile. Parintii vor astepta mai putin pentru un prunc si vor primi concediu platit sa se acomodeze cu cel mic (VIDEO)

Vezi VIDEO
Bucurie mare pentru familiile care asteapta de ani de zile sa adopte un copil. In sedinta de Guvern de miercuri a fost votat proiectul de lege care simplifica mult legea existent, care dateaza din anul 2004. Astfel, termenul de apel in instanta judecatoreasca va fi redus de la 30 de zile la 10 zile, iar primul termen de judecata va fi in 15 zile de la inregistrarea cererii. In plus, pentru judecarea cererilor de incredintare in vederea adoptiei, nu va mai fi necesara citarea partilor, fiind evitata o durata mare de timp pentru solutionarea dosarelor.

„In sedinta din data de 16 septembrie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Legii 273 pe 2004 privind adoptiile. Cele mai importante modificari se refera la flexibilizarea procesului de adoptie prin scurtarea termenelor procedurale in fata instantelor de judecata in toate cele trei etape ale adoptiei, respectiv deschiderea procedurii adoptiei, incredintarea in vederea adoptiei si incuvintarea in vederea adoptiei”, a declarat Alina Coste, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Maramures.

Ca o noutate absoluta, in acest proiect de lege, a fost prevazut concediul de acomodare al parintelui. Acesta se poate acorda oricaruia dintre parinti, cu o singura conditie: copilul care urmeaza sa fie adoptat sa aiba mai mult de doi ani. Acest concediu, care insumeaza 90 de zile, este si platit, iar indemnizatia este de aproximativ 3.300 de lei lunar.

„Parintii, potentiali adoptatori vor primi o indemnizatie in cuantum de 6,8% din Indicatorul Social de Referinta, cu conditia ca copilul sa aiba peste doi ani. Ca o noutate in acest sens, legea prevede din partea angajatorilor familiei adoptatoare acordarea unui numar de pana la 40 de ore pe an pentru ca parintele sa poata sa efectueze toate formalitatile in vederea obtinerii atestatului de familie adoptatoare”, a mai adaugat Alina Coste.

In acest moment, in Maramures sunt noua familii care au obtinut atestatul necesar pentru adoptia unui copil, dintre care cinci sunt reatestate si patru familii sunt noi, respectiv au inceput demersurile pentru a-si duce un copil acasa doar in acest an. Nimeni nu poate spune cu exactitate cat dureaza procedurile de adoptie, cert este ca numai procedurile de evaluare ale familiei care solicita sa fie atestata in vederea adoptiei dureaza 120 de zile.

Intrarea in vigoare a legii se va realiza intr-un termen de patru luni de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, moment estimat ca fiind in cursul anului 2016.

Sursa: Ana Pop