Vezi VIDEO
Violenta limbajului cotidian, stereotipiile, kitsch-ul sau tendintele arhitecturale din ultimii ani sunt doar cateva dintre temele aduse in discutie in cea mai recenta carte semnata de esteticianul Titu Popescu. Lansarea volumului „Estetica urbana”, care a avut loc ieri, 9 ianuarie, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare, a fost dublata de lansarea celui mai recent numar al revistei de cultura „Orasul” din Cluj-Napoca.
Cartea „Estetica urbana” se constituie intr-o radiografie a societatii romanesti contemporane. Autorul aduce in discutie numeroase aspecte ale vietii cotidiene, pornind de la indivizi si pana la comportamente sociale sau elemente de arhitectura.
„Estetica pune in fata noastra niste criterii valorice ridicate si, in cadrul culturii urbane, se creeaza un fel de spatiu liber intre estetica, ce pune in fata noastra valori ridicate, si comportamentul normal al oamenilor, care este destul de precar. Si in aceasta jonctiune neplacuta am incercat sa definesc ce inseamna cultura urbana si ce se asteapta de la oameni prin asemanarea culturii urbane”, a spus autorul cartii, Titu Popescu.
Lansarea volumului semnat de esteticianul Titu Popescu in Baia Mare a fost dublata de prezentarea celui mai recent numar al revistei de cultura urbana „Orasul”, la eveniment fiind prezenti cei care se ocupa de editarea revistei, membri ai Fundatiei Culturale Carpatica,. Presedintele fundatiei, arhitectul Ionel Vitoc, a marturisit ca, inca de la initierea organizatiei pe care o conduce, cultura nu reprezenta o prioritate a societatii.
„De la inceput, coordonatele acestei fundatii au fost ambitioase. Intr-o lume in care toti au inceput sa invete cum sa fuga dupa bani, intr-o lume in care nimeni nu avea dorinta sa dea ceva din ceea ce castiga, sa inapoieze societatii careia ii datoreaza insasi aceasta situatie baneasca, de bunastare – nu vorbim la modul general al tarii, ci la modul particular, al individului – , de aceea si cele patru forme prin care am incercat sa pun in valoare ideile fundatiei s-au developat si au prins contur destul de greu, destul de incet”, a precizat presedintele Fundatiei Culturale Carpatica, arhitectul Ionel Vitoc.
Cartea „Estetica urbana”, semnata de Titu Popescu, face parte din colectia Academica a editurii Ecou Transilvan. Autorul a mai scris de-a lungul timpului carti de istorie literara, de estetica, eseuri, foiletoane, dar si cronici literare, povestiri sau jurnale de calatorie.
Sursa: Gabriela Kuhajda