TIC

JOC DE STRATEGIE – “Computer Shogi” ii intrece pe cei mai buni jucatori profesionisti de sah japonez

O echipa de ingineri din Japonia a anuntat luni ca a dezvoltat un program de calculator care i-a invins pe cei mai buni jucatori profesionisti de shogi (sah japonez), relateaza EFE. Proiectul “Computer Shogi”, dezvoltat de Societatea nipona de procesare de informatii, a fost completat dupa cinci ani de munca, dupa cum a informat Societatea intr-un comunicat.

Dispozitivul, compus dintr-un calculator programat cu un software conceput de Societatea nipona de procesare de informatii si un brat robotic care misca piesele pe tabla, a castigat 10 dintre cele 15 partide pe care le-a disputat in ultimii trei ani impotriva unor jucatori profesionisti de shogi.

Ultima versiune a programului informatic a obtinut un procentaj de victorii de 63% in 2014 si, potrivit creatorilor sai, abilitatea sa depaseste media celor mai buni zece jucatori actuali de shogi. Profesorul Hitoshi Matsubara de la Universitatea Hakodate a apreciat ca niciun om nu va putea sa invinga “Computer Shogi” in urmatorii ani, avand in vedere noile versiuni ale programului la care lucreaza inginerii Societatii.

Un purtator de cuvant al Asociatiei nipone de Shogi a laudat proiectul pentru “pasiunea si indemanarea” oamenilor de stiinta si inginerilor care l-au realizat si a apreciat, intr-o declaratie pentru canalul de televiziune NHK, ca programele informatice ii ajuta pe jucatori sa se perfectioneze. Shogi este un joc de strategie inrudit cu sahul si cu xiangqi (numit si sah chinezesc). Se joaca pe o tabla impartita in 81 de patrate (9 x 9) si fiecare dintre cei doi jucatori are la inceputul jocului 20 de piese.

Sursa: Agerpres