Administratie

INVESTITIE – Suplimentare de fonduri pentru drumul judetean Baia Sprie-Barsana (VIDEO)

Vezi VIDEO
Bani mai multi din creditul bancar pentru reabilitarea drumului judetean Baia Sprie-Barsana. Alesii maramureseni au aprobat suplimentarea sumelor care vor fi utilizate din imprumutul contractat de Consiliul Judetean Maramures. Investitia privind drumul Baia Sprie-Barsana e obligatoriu de finalizat pana la sfarsitul acestui an.

In ultima sedinta de Consiliu Judetean, alesii maramureseni au adus in discutie necesitatea suplimentarii fondurilor pentru reabilitarea drumului care face legatura intre Baia Sprie si Barsana. Astfel s-a decis ca din creditul bancar contractat de Consiliul Judetean Maramures in urma cu doi ani sa se foloseasca inca aproape 13 milioane de lei pentru aceasta investitie. Concomitent cu suplimentarea s-a decis o diminuare cu aceeasi valoare a sumelor pentru trei dintre marile proiecte, printre care se numara si sistemul de management integrat al deseurilor.

„Avem o necesitate mai mare de a face o tragere in ceea ce inseamna finalizarea drumului Baia Sprie-Barsana si o sa avem in viitorul imediat apropiat o tragere pe ceea ce inseamna circuitul bisericilor pentru ca acolo vom avea inca o suma de completat. Important este ca sa asiguram fluxul financiar, resursa este, astfel incat sa avem cash flowul asigurat pana la finele acestui an, urmand ca in anul viitor sa facem acele trageri care vor fi necesare pentru finalizarea proiectelor si lucrarilor executate in 2016. Acesta a fost rationamentul pentru care am propus proiectul de hotarare sa ne asiguram necesarul pentru finalizarea tuturor proiectelor ce urmeaza a fi incheiate in cursul acestui an”, a declarat seful administratiei maramuresene, Zamfir Ciceu.

Chiar daca exista resursa financiara necesara, unii dintre consilierii judeteni s-au aratat sceptici in privinta incheierii la timp a acestei investitii. „Finalizarea drumului Baia Sprie-Cavnic intra in faza in care din punctul de vedere al covorului asfaltic va fi realizat in proportie de 100%, dar in ce priveste acostamente, racordari, securizari, cred ca pot fi probleme. Daca vremea e buna si pana la finele lunii noiembrie se poate lucra cred ca se poate termina, dar daca nu, vor fi probleme si trebuie asumate”, a spus consilierul judetean Nicolae Bindiu.

Conducerea CJ Maramures a avut insa o alta varianta. Oficialii institutiei judetene au aratat ca au discutat cu constructorul in aceasta saptamana si s-a exclus din start orice risc legat de neducerea la bun sfarsit a tuturor categoriilor de lucrari.

Sursa: Camelia Tocaci