Premierul Victor Ponta a avut, luni seara, la Palatul Victoria, o discutie de aproximativ 50 minute cu premierul demis Mihai Razvan Ungureanu, la finalul careia a semnat procesul verbal de predare-primire a mandatului de prim-ministru.
Ponta a venit la sediul Guvernului direct de la Palatul Cotroceni, unde a depus juramantul de investitura in fata sefului statului.
El a sosit in coloana oficiala asigurata de Serviciul de Protectie si Paza, in urma masinilor oficiale fiind insa condusa si masina hibrid a acestuia.
Saptamana trecuta, Ponta a declarat ca a solicitat SPP o masina hibrid, care sa polueze cat mai putin, pentru a se deplasa dupa ce va fi votat premier de catre Parlament.
„Am solicitat celor de la SPP, ca nu vreau sa merg – pentru ca e vorba aici de un mesaj, nu e o chestie de ipocrizie, e un mesaj pe care vreau sa-l dau pentru toata lumea – nu as vrea sa merg cu una din masinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase si ca imi doresc sa existe o masina de acelasi tip functional, hibrid, care sa polueze cat mai putin”, a spus Ponta.
Sursa: Mediafax