Vezi GALERIE FOTO
Vezi VIDEO – editat
Doliu in familia miliardarului roman Frank Timis, care azi, 23 iunie, s-a despartit pentru totdeauna de cea care le-a fost mama, bunica, sora, vecina sau pur si simplu un om caruia macar o data i s-au confesat. Inmormantarea a avut loc la Borsa, orasul din care omul de afaceri maramuresean a plecat de peste 20 de ani, dar in al carui pamant mama sa a cerut sa fie ingropata desi ultimii ani din viata i-a trait in Australia, tara in care s-au stabilit cativa dintre copii ei. Acum, la tristul moment, membrii familiei Timis s-au reunit in micutul orasel din care au fugit in cautare de mai bine.
Ioana Timis, care s-a stins din viata la la 72 de ani, nu a fost condusa pe ultimul drum cu fast, ci in cadrul unei ceremonii traditionale, obisnuite in familiile modeste dar cu frica de Dumnezeu. Doar prezenta intr-un numar mare a preotilor si localnicilor a indicat ca inmormantarea nu este a unui om simplu. Ea a decedat duminica, 17 iunie, intr-un spital din Australia, tara in care s-a stabilit cu 15 ani in urma. Potrivit apropiatilor, aceasta avea afectiuni cardiace de mai multa vreme, iar acum organismul nu a mai rezistat suferintelor.
Circa 200 de persoane au participat, alaturi de familia indoliata, la ceremonia funerara desfasurata la orele amiezii si intrerupta din cand in cand, parca in momentele cheie ale slujbei, de ropote de ploaie. Batranii prezenti au considerat asta un semn, spunand ca Ioana Timis a parasit lumea aceasta cu regrete, dar cu sufletul impacat, invocand o credinta stramoseasca potrivit careia alternanta soarelui cu picurii de ploaie asta ar insemna.
Dupa slujba oficiata de soborul de preoti in casa din Borsa a Ioanei Timis, in care aceasta obisnuia sa stea cate una-doua luni de vara pe an, sicriul cu trupul neinsufletit, adus de la o distanta de peste 15.000 de kilometri, a fost asezat intr-o caruta trasa de doi cai. Cortegiul funerar s-a pornit la drum inspre Manastirea “Sfantul Nicolae”, aflata pe o colina a Baii Borsa.
Mama miliardarului a cerut sa isi gaseasca odihna vesnica langa lacasul de cult ridicat in “Poiana mare” – cum ii zic localnicii – si la a carui constructie a contribuit atat ea, cat si ceilalalti membri ai familiei ei. De altfel, pana acum nimeni nu a mai fost ingropat in zona, crucea pusa la capataiul ei fiind singura.
Batranelele care au asistat la inmormantare, unele dintre ele prietene din copilarie cu mama omului de afaceri borsean, au spus ca aceasta de fiecare data cand revenea acasa obisnuia sa mearga la bisericuta sa se roage. ”Doamne, Doamne… Asa-i viata. Era o femeie tare populara. Intrai usor in vorba cu ea si era bine ca la toti le dadea sfaturi bune. Era si religioasa”, a spus una dintre femeile care a copilarit impreuna cu Ioana Timis.
O alta a spus ca borseanca parca a simtit ca i se apropia sfarsitul. ”Era bolnava, dar nu se plangea. Totusi, vara trecuta, cand a venit acasa, o zis ca anul asta vine acasa si nu se mai duce inapoi… Si, iaca, asa o fost”, a rememorat o alta, printre lacrimi, discutia avuta cu defuncta.
Unii borseni au venit din curiozitate la inmormantare, multi insa au fost prezenti in baza legaturilor familiale pe care le au cu familia Timis. De altfel, Ioana Timis a avut o multime de nepoti si cu putine exceptii toti au tinut sa o insoteasca pe ultimul drum pe ”mamica” lor, asa cum i-a spus baiatul ei – Frank Timis, dar si ceilalti apropiati.
Cel mai emotionant moment a fost cel in care sicriul a fost coborat in groapa. Daca pana atunci miliardarul roman a incercat sa isi stapaneasca emotiile, sustindu-le pe surorile sale si pe sotia Carmen, extrem de afectate de ceremonie, zgomotul pamantului aruncat peste cosciug l-a zdruncinat, iar cateva lacrimi i-au umplut ochii. Multumirea si impacarea omului de afaceri vin din faptul ca a apucat sa isi vada mama si sa discute cu ea chiar cu patru zile inainte sa se stinga din viata.
Cermonia s-a incheiat, potrivit traditiei, cu o pomana, singura care a indicat in mod evident ca familia este una instarita, pentru ca fiecare borsean prezent a primit cate o punga cu de toate, sa fie de sufletul mortului. Membrii familiei Timis urmeaza sa se risipeasca din nou prin colturile lumii dupa scurta sedere in Borsa.
Cel mai probabail, miliardarul roman va parasi orasul natal in cursul zilei de duminica, 24 iunie, cu acelasi elicopter care l-a adus acasa. Sotia se pare ca si-a exprimat dorinta de a mai sta cateva zile, alaturi de rudele lui Frank Timis, precizand ca si asa clipele in care familia se reuneste sunt putine.
CITESTE SI:
- CORTEGIU DIN AUSTRALIA – Multimiliardarul Frank Timis, in doliu, la Borsa (VIDEO)
- INMORMANTARE – Miliardarul Frank Timis revine in Borsa sa isi inmormanteze mama
Sursa: Gabriela Kuhajda