Actualitate

Info trafic 29 ianuarie. Cum se circulă pe drumurile judeţene

Vremea a fost luni caldă față de normalul termic al perioadei şi cerul a fost temporar noros. În cursul nopții, în zonele joase a plouat slab, iar la munte, în cursul zilei și al nopții, au predominat ninsorile. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 1.6 l/mp, la Vf. Iezer. Vântul a suflat slab la moderat, cu intensificări de până la 94 km/h în zona montană înalta, unde a spulberat zăpadă și viscolit ninsoarea. Temperatura maximă a fost de 4 grade la Sighetu Marmației, Ocna Șugatag și 7 grade la Tg. Lăpuș, Baia Mare.

Stratul de zăpadă este prezent pe arii extinse și măsură aseară până la 70 cm, la Firiza.

În această dimineață temperatura aerului era de 1 grad la Sighetu Marmației, Baia Mare, Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș. Cel mai rece a fost noaptea trecută la Târgu Lăpuș -2 grade, respectiv 0 grade la Vișeu de Sus, Borșa, Cavnic și Petrova.

Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale este curat și umed. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu 14 utilaje și au răspândit 60,5 tone material antiderapant și 575 litri clorură de calciu. Cerul este acoperit pe toate sectoarele de drumuri naționale. Vizibilitatea în trafic este bună. Ninge în Pasul Gutâi, fulguieste în Pasul Prislop. Plouă la Petrova, Vișeu de Sus și Târgu Lăpuș.

A nins în zona de munte. Drumul județean 83A Mara-Runcu rămâne temporar închis circulației rutiere.

Nu sunt probleme în alimentarea cu energie electrică a localităților. Valori ale temperaturii aerului la această ora: 0 grade Târgu Lăpuș și Cavnic, 1 grad în Baia Mare, Ocna Șugatag, Sighetu Marmației, Vișeu și Borșa.

Nivelurile și debitele cursurilor de apă din județ au fost ușor variabile. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Nu sunt atinse cotele de atenție pe niciun curs de râu în județ. Gheața este prezentă la malul râurilor Tisa, Cisla, Botiza, Mara și Firiza. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiții de siguranță.

Stratul de zăpadă măsoară: 110 cm la Cavnic, 90 cm în Pasul Gutâi, 85 cm la Baiut și Firiza, 60 cm pe Valea Vișeului, la Coroieni și Luhei, 49 cm la Grosii Tiblesului, 43 cm la Bistra, 42 cm în Baia Borșa, 41 cm în Poiana Borșa, 40 cm pe Valea Vaserului, 35 cm la Suciu de Jos și Mara, 35 cm la Târgu Lăpuș, 34 cm la Răzoare și Vadu Izei 32 cm la Vf. Iezer 27 cm la Sighetu Marmației și Ocna Șugatag, 19 cm în Baia Mare. Se menține avertizarea referitoare la producerea de avalanșă în Munții Maramureșului și Munții Gutâi.

Vremea va fi astăzi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse vor cădea precipitații slabe predominant sub formă de ploaie, iar la munte vor predomină ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va suflă slab la moderat, cu unele intensificări ziua în zona montană înalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 6 grade, iar cele minime între -1 și 1 grad. Izolat se va semnala ceață.

Mâine, 30 ianuarie, prognoza meteorologică prevede că vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar la munte vor fi mixte. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va suflă slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 7 grade, iar cele minime între -2 și 1 grad. Izolat se va semnala ceață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *