Actualitate

Încă un proces pierdut de România la CEDO

Guvernul României trebuie să plătească daune materiale și morale în valoare 4.500 de euro unui cetățean român pentru ca acesta să-și retragă un proces intentat României la CEDO. Bărbatul s-a plâns că a fost amendat de jandarmi după ce a participat la un protest lângă Palatul Parlamentului.

Magistrații europeni au decis să scoată de pe rol procesul intentat de român, după ce acesta a făcut o înțelegere amiabilă cu Guvernul.

La 26 iunie 2018 și 16 iulie 2018, Curtea a primit declarațiile de înțelegere amiabilă semnate de părți în baza cărora reclamantul a fost de acord să renunțe la orice alte cereri împotriva României cu privire la faptele care au dat naștere acestei cereri în schimbul unui angajament al Guvernului de a-i plăti 4.500 (patru mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice daune materiale și morale, precum și costuri și cheltuieli, care vor fi convertite în moneda statului părat la rată aplicabilă la dată plății și vor fi libere de orice taxe care ar putea fi aplicabile”, se arată în hotărârea CEDO.

Banii urmează să fie plătiți în termen de trei luni de la data comunicării deciziei.

Românul a primit o amendă, dată de Jandarmerie, prin postă, în noiembrie 2013. Bărbatul participase cu câteva zile în urmă la o demonstrație publică neautorizată pe trotuarul de lângă curtea Parlamentului României.

Deși inițiat, Judecătoria Sectorului 5 a decis anularea contravenției, peste încă doi ani, Tribunalul București a menținut sancțiunea aplicată considerând că demonstrația trebuia autorizată în prealabil având în vedere că aceasta a avut loc în spatiul public și nu doar „în exteriorul … sediului entităților publice … juridice”, circumstanțe în care nu ar fi fost necesară o autorizare prealabilă în conformitate cu articolul 3 din Legea nr. 60/1991 privind desfășurarea demonstrațiilor publice.

Bărbatul, care a aflat de această hotărâre în iulie 2016, s-a plâns astfel în temeiul articolului 10 din Convenție, că interpretarea excesiv de restrictivă a noțiunii „în exteriorul … sediului entităților publice … juridice” constituie o ingerință disproporționată în ceea ce privește dreptul său la libera exprimare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *