Încă un accident mortal pe şoselele din Maramureş. În această dimineaţă, la Sighetu Marmaţiei, o persoană care se deplasa cu bicicleta în sensul giratoriu de la Big a fost accidentată mortal. Echipaje de prim ajutor nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa, doar să declare decesul tânărului de 21 de ani.
Trebuie menţionat că în zona Big s-a mai petrecut un accident rutier cu câteva zile în urmă, atunci o minoră a fost lovită de o maşină.
Polițiștii rutieri din Sighetu Marmației desfășoară cercetări cu privire la accident de circulație.
Primele verificări au relevat că tânărul de 21 de ani, care mergea pe o bicicletă, s-a dezechilibrat, a căzut pe partea carosabilă și nu a mai putut fi evitat de șoferul unui TIR.
Din cauza leziunilor suferite, tânărul a decedat. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa foto: maramedia.ro