Vezi VIDEO
Centrul Universitar Nord Baia Mare se afla in impas financiar. Din cauza datoriilor foarte mari, care au ajuns in momentul de fata la aproximativ 1 milion de lei, conducerea institutiei de invatamant s-a vazut nevoita sa ii stranga cu usa pe studentii restantieri la plata taxelor de scolarizare. Datornicii au fost somati sa achite sumele pana la finalul acestei saptamani, in caz contrar nu vor fi lasati sa intre in examen.
Reprezentantii Centrului Universitar Nord sustin ca probleme privind plata taxei de scolarizare a mai existat si in anii precedenti, insa niciodata sumele restante nu au fost atat de mari.
„Suntem intr-o situatie delicata, probabil si pe fondul crizei financiare care se extinde, sunt foarte multe restante la plata taxelor de scolarizare. Noi prestam servicii pe care nu le putem plati, daca nu incasam bani. La ora actuala, restantele la taxe sunt de circa 10 miliarde lei vechi. Incasarile au mers foarte prost anul acesta, mult mai prost decat anul trecut”, a explicat prorectorul Centrului Universitar Nord, Dan Calin Peter.
Conducerea institutiei de invatamant superior a aratat ca, in aceste conditii, s-a vazut nevoita sa ia masuri drastice, conditionandu-le studentilor intrarea in examen de plata taxelor de scolarizare restante.
„Toti restantierii au fost afisati si li s-a dat termen de plata pana pe 18 mai. Deci cei care pana in 18 mai nu isi achita primele doua rate, nu intra in examen, pentru ca nu poti beneficia de servicii neplatite. Intram intr-o aiureala totala! La noi, jumatate dintre studenti sunt cu taxa, deci pentru stundentii acestia se creeaza grupe suplimentare, unde se tin ore suplimentare, care trebuie platite. Stam cel mai prost unde avem studentii cei mai multi la plata, respectiv la Facultatea de Litere si Facultatea de Resurse Minerale si Mediu, fiecare dintre acestea avand restante de 2,5 miliarde lei vechi”, a precizat prorectorul.
Dan Calin Peter a mai spus ca, in contextul in care taxa de scolarizare nu a crescut in ultimii ani si, totusi, s-a inregistrat o problema grava la incasari, exista ingrijorari in privinta viitorului studentilor centrului universitar, odata cu majorarea taxelor, care are mari sanse sa fie pusa in practica in perioada urmatoare.
Sursa: Anca Popescu