112

Ilegalităţi economice, investigate de poliţişti. Sute de percheziţii şi zeci de persoane duse la audieri

În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 156 de percheziţii, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.500.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 3.400.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice.

În perioada 13-19 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 156 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 76 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cauzele penale instrumentate, faţă de 122 de persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, iar faţă de 13 au fost dispuse măsuri preventive (5 reţinute, 4 arestate preventiv şi 4 sub control judiciar).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.500.000 de lei, dintre care peste 730.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 3.400.000 de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 710.000 de ţigarete, peste 1,1 tone de tutun şi 722 de litri de alcool.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *