Vremea

Iarna se întoarce în forţă, în România. Revin ninsorile şi viscolul, temperaturile scad dramatic, cu până la 20 de grade Celsius

După mai multe zile cu temperaturi de primăvară, iarna se întoarce în forţă. Potrivit meteorologilor ANM, de sâmbătă, 23 februarie, revin ninsorile şi viscolul, urmând ca temperaturile să scadă dramatic, cu până la 20 de grade Celsius.

Vremea se va menţine frumoasă până vineri, 22 februarie. De sâmbătă, 23 februarie, urmează un real episod de iarnă. Temperaturile de 16 grade Celsius vor fi înlocuite cu valori negative, în majoritatea regiunilor. Vor fi ninsori şi viscol, cele mai afectate fiind zona Moldovei, Muntenia şi regiunea de munte.

Luni, 18 februarie, vremea se va menţine frumoasã. Ceaţă, burniţă în regiunile estice. Temperaturile maxime vor marca o scădere faţă de intervalul anterior în Moldova şi se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă. Marţi, 19 februarie, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea şi în zonele joase din restul teritoriului, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova şi pe crestele înalte de munte.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceaţã.

Miercuri, 20 februarie, vremea va fi schimbătoare. Nori în nordul, nord-estul şi centrul ţãrii, iar noaptea şi în sud-est. La munte, local, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vânt pe crestele montane, dar trecãtor, la cote mai reduse şi în sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade. Mai ales la începutul intervalului, pe arii restrânse, vor fi condiţii de ceaţã.

Potrivit meteorologilor Accuweather, primăvara 2019 va fi una destul de capricioasă, cu ploi abundente, ninsori și viscol la începutul lunii martie, mai ales în Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *