Afaceri - Economic

Iarnă scumpă. Preţul la gaze şi la energia electrică a crescut, de la începutul anului, cu 32%

Gazele şi energia electrică s-au scumpit de la începutul anului cu 32%, în câte trei runde fiecare. Şi la iarnă ar mai putea urma o noi creşteri de preţuri, avertizează analiştii. Iar asta va aduce la scumpiri pentru tot de consumăm şi pentru transport. Autorităţile de la noi nici nu vor să discute despre facturile uriaşe ale românilor. Ministrul Energiei, de exemplu, s-a enervat atunci când o echipă Observator l-a întrebat ce le spune românilor copleşiţi de plata facturilor.

Aproape un sfert din veniturile unei familii se duc pe facturi şi întreţinere casei. Iar, de la începutul anului, consumatorii au plătit mai multe pentru factura la energie electrică cu 16% şi 16% pentru gaz. Asta înseamnă că la fiecare factură am mai plătit în plus câte 16 lei. Iar veştile analiştilor sunt rele. Ar urma scumpiri şi lunile viitoare, conform Observator.

Producătorii de energie electrică invocă noile reguli europene, mai dure şi mai scumpe pentru cei care produc energie electrică prin hidrocentrale care poluează.

Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica: Am avut un record istoric în ceea ce priveşte valoarea certificatului de CO2. S-a dus undeva spre 25 de euro. Preţurile din toată Europa sunt la nivelul preţurilor din România.

Corina Popescu, director Electrica: Sunt discuţii care se poartă până la finalul anului, probabil la începutul anului putem să facem prognoze mai sigure. Nu pot să vorbesc despre aceste creşteri de care nu ştiu.

În schimb, furnizorii de gaz dau vina pe importuri pentru scumpirile din ultimele luni, mai scrie Observator.

Adrian Volintiru, directorul Romgaz: Ca şi consumator casnic nu îmi convine, ca om din industrie: este un joc al cererii şi oferte. Jucăm într-o piaţă liberă, deci legile concurenţei îşi fac treaba. Noi sperăm să nu escaladeze foarte mult.

Analiştii atrag atenţia că în piaţă sunt semne că preţurile vor mai creşte şi în lunile următoare.

Elena Cristian, analist economic: La energie electrică nu s-a anunţat nimic, dar totul depinde de cum se tranzacţionează energia electrică. S-a anunţat o majorare la 31 martie sau mai de devreme de 10%, dar se vorbea şi de o majorare mai mare peste 20%, ceea ce ar fi un dezastru.

În condiţiile în care, în România, peste două milioane de oameni sunt racordaţi la gaz. Ceilalţi se încălzesc prin sistemul centralizat, energie electrică şi lemne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *