112

Hoţ oprit în plină acţiune de un vecin al victimei

Se spune că un vecin bun face cât 10 rude îndepărtate. Modul în care a procedat un bărbat din Săcălăşeni confirmă acest lucru.

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a observat în plină zi, o persoană necunoscută, care a ieşit din curtea vecinului său cu o drujbă în mână. Acesta a sunat la poliţie iar oamenii legii l-au găsit şi identificat rapid pe cel în cauză: un tânăr de 17 ani, din Coltău. Bunul sustras, în valoare de aproximativ 1 200 de lei, a fost găsit la aproximativ 200 de m, într-un canal.

Tânărul şi-a recunoscut fapta, proprietarul şi-a recuperat drujba. În continuare se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *