HCM Minaur Baia Mare va continua maine lupta pentru play-off-ul Ligii Nationale. In cadrul etapei a 10-a, elevii lui Petru Pop vor juca in compania nou-promovatei Danubius Galati, partida fiind programata in Sala Polivalenta “Lascar Pana”, cu incepere de la ora 18.00.
Inaintea acestei confruntari, HCM Minaur ocupa locul 7, cu un total de 14 puncte, avand cu doua puncte si un meci mai putin disputat fata de gruparea de pe locul 6, HC Adrian Petrea Resita. De cealalta parte, Danubius Galati se afla pe ultima pozitie in clasamentul momentului, cu 0 puncte.
“Intalnim o echipa nou-promovata, dar vom incerca sa luam meciurile din Liga Nationala in serios, pentru ca avem nevoie de puncte si de o clasare cat mai buna la finalul sezonului regulat, pentru a prinde play-off-ul. Daca echipa ramane in aceeasi componenta, eu spun ca veti vedea lucruri frumoase. Eu sper si ma rog sa ramanem cu toti jucatorii”, a declarat inaintea partide de maine tehnicianul baimarean Petru Pop.
Handbalistii baimareni spera sa continue seria victoriilor, mai ales ca vin dupa un meci bun si un succes important in Liga Campionilor.
“Orice meci, dupa cum s-a vazut si in partida de la Ploiesti, este dificil. Noi speram sa jucam bine, sa ne dea un moral bun pentru returul cu Metalurg. Am inceput sa legam victoriile, iar acest lucru incepe sa se vada si in evolutiile noastre si in moralul baietilor. Tratam si acest meci cu seriozitate, desi ei sunt pe ultimul loc. Speram sa castigam la o diferenta lejera si sa nu avem accidentati”, a declarat capitanul baimarenilor, Marius Sadoveac.
Intrarea la partida dintre HCM Minaur si Danubius Galati se va face pe baza abonamentelor si a biletelor. Acestea din urma vor putea fi achizitionate maine, incepand cu ora 12.00, de la casieria Salii Polivalente, pretul unui bilet fiind de 5 lei.
Sursa: Tania Purcaru