Handbal Sport

Handbal feminin. Crina Pintea, în echipa ideală de la EURO 2018

Pivotul naţionalei României, Crina Pintea, a fost inclus în echipa ideală a Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2018 care se încheie duminică în Franţa, potrivit site-ului oficial al competiţiei.

România a mai avut o reprezentantă între jucătoarele nominalizate, pe Gabriela Perianu, la cea mai bună apărătoare, dar acest titlu a revenit olandezei Kelly Dulfer.

Majda Mehmedovic, de la CSM Bucureşti, a fost aleasă cea mai bună extremă stânga.

Peste 5.000 de iubitori ai handbalului au votat prin intermediul aplicaţiei EHF EURO, vot care a contat în proporţie de 40 la sută, restul de 60 de procente fiind determinate de o comisie de experţi.

Cea mai bună jucătoare a turneului final a fost declarată rusoaica Ana Viahireva.

Echipa ideală, pe posturi, se prezintă astfel:

portar: Amandine Leynaud (Franţa);

extremă stânga: Majda Mehmedovic (Muntenegru)

inter stânga: Noemi Hafra (Ungaria)

centru: Stine Oftedal (Norvegia)

inter dreapta: Alicia Stolle (Germania)

extremă dreapta: Carmen Martin (Spania)

pivot: Crina Pintea (România).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *