Afaceri - Economic

Bani de liceu. Guvernul a aprobat majorarea burselor sociale

Executivului a aprobat majorarea bursei „Bani de liceu” la suma de 250 de lei lunar. Majorarea va fi aplicată începând cu noul an școlar 2018-2019. Valoarea actuală a burselor sociale este de 180 de lei lunar.

Măsura a fost luată în şedinţa de Guvern de miercuri, 5 septembrie, la propunerea Ministerului Educaţiei. S-a dispus de asemenea majorarea plafonului maxim de acordare a bursei pe membru de familie.

”Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, anume salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar”, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *