Actualitate

Gata vacanţă! Senatorii şi deputaţii încep a doua sesiune parlamentară a anului

S-a terminat vacanţa pentru aleşi.  Vineri, 1 sepembrie, începe a doua sesiune parlamentară a anului. Camera Deputaților și Senatul sunt convocate  în prima şedinţă, printre prioritățile legislative fiind mai multe proiecte așteptate de la Guvern – modificările la legea pensiilor, pachetul de legi ale Justiției sau înființarea Fondului Suveran de Investiții.

Senatorii își vor îndrepta atenția, printre altele, asupra unor acte normative care nu au fost finalizate în sesiunea trecută, printre care propunerea legislativă pentru modificarea Legii administrației publice locale 215/2001, inițiată de PSD, potrivit căreia hotărârile referitoare la patrimoniul unităților administrativ-teritoriale (UAT) să fie adoptate de consiliile locale și județene cu votul majorității simple a consilierilor în funcție.

 

Și Camera Deputaților are de dezbătut, în această sesiune, mai multe proiecte de lege rămase restante, cel mai controversat fiind proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, adoptat tacit de către Senat.

 

In plus  senatorii și deputații trebuie să se pronunțe în această sesiune și cu privire la o serie de ordonanțe și proiecte de lege adoptate sau aflate în lucru la Guvern.

Proiectul de lege referitor la Fondul Suveran de Dezvolare și Investiții este unul dintre acestea, premierul Mihai Tudose afirmând că urmează să fie trimis în septembrie, în Parlament, după o ultimă discuție la nivel politic în PSD. Un alt proiect important se referă la modificarea legilor Justiției, prezentat de ministrul Tudorel Toader și care a ajuns joi la Consiliul Superior al Magistraturii pentru un aviz consultativ. După primirea avizului de la CSM, proiectul va fi supus aprobării în ședința de Guvern, iar apoi va fi trimis spre dezbatere Parlamentului, a anunțat ministrul Tudorel Toader.

Modificarea legii pensiilor va ajunge la Parlament până la 1 octombrie și va fi dezbătută mai întâi de Senat și, apoi, în Camera Deputaților, ca for decizional. Președintele Comisiei pentru muncă, social-democratul Adrian Solomon, a spus că proiectul trebuie finalizat până la începutul anului viitor.

 

sursa:aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *