Actualitate

Gala Tineretului din România are loc în 10 noiembrie, în Baia Mare

În Baia Mare se desfășoară, în 10 noiembrie, Gala Tineretului din România. Cea de-a cincea ediție are drept scop recunoașterea contribuției tinerilor, prin proiecte și inițiative în perioada 2017-2018, la dezvoltarea comunităților din care fac parte”. Secțiunile în cadrul cărora vor fi premiate proiectele de tineret sunt următoarele: antreprenoriat, muncă și angajabilitate, cultură, implicare civică și voluntariat, incluziune socială, internațional, învățare nonformală, mediu, sănătate, sport.

Se vor acorda și premii speciale, la următoarele categorii: Junior ONG – cel mai bun proiect derulat de o organizație neguvernamentală, înființată recent (2 ani); premiu de popularitate. Totodată, va fi recunoscută activitatea de tineret și studențească de la nivelul Direcțiilor Județene pentru Sport și Tineret – DJST. Juriul va fi format din reprezentanți ai structurilor guvernamentale și neguvernamentale, cu expertiză în domeniile pentru care se acordă premiile.

La Gala Tineretului au fost înscrise în concurs 143 de candidaturi. Până în 31 octombrie 2018, juriul stabilește eligibilitatea candidaturilor înscrise în concurs și realizează jurizarea luând în considerare criteriile din Regulamentul afișat pe site-ul galei.

Fiecare candidatură va fi punctată de trei membri ai juriului. În data de 2 noiembrie 2018, pe site-ul galatineretului.ro, vor fi anunțați finaliștii. În perioada 03 – 08 noiembrie 2018, pe site-ul www.galatineretului.ro, se va putea vota online proiectul. Premiul de popularitate se va acorda proiectului. Premierea câștigătorilor va avea loc în data de 10 noiembrie 2018, la Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *