Cultura

Gala de folk şi artă medievală la Sighetu Marmaţiei

În perioada 18-20 august, sub genericul Eternul Maramureş, se vor desfăşura în Sighetu Maramtiei festivalul de muzică şi artă medievală, ajuns la ediţia a VII-a, şi Gala de muzică folk, ajunsă la cea de-a V-a ediţie. Anul acesta manifestările se vor desfăşura în Parcul Grădina Morii şi vor debuta vineri, 18 august cu simpozionul „Sighetu Marmaţiei între tradiţie şi modernitate”, pentru că la ora 16.00 să aiaba loc deschiderea oficială a festivalului. În cele trei zile de sărbătoare vor avea loc ateliere de creaţie, vor fi demonstraţii cavalereşti dar şi spectacole de teatru.

Sâmbătă şi duminică muzică folk va fi la putere , fiind programate o serie de concerte, între care şi cel al celebrului Ducu Bertzi

Găsiţi mai jos programul integral al manifestării

 

VINERI, 18 august 2017

Ora 11:00 – Centrul Cultural Sighetu Marmației, str.Libertății nr.24/A – Simpozion: “Sighetu Marmației între tradiţie şi modernitate“ (participă: Primarul municipiului Sighetu Marmației, membrii Consiliului Local, cetățeni de onoare ai municipiului, foști primari și foști membri ai Consiliului Local, personalități ale vieții economice, sociale și culturale din comunitate);

Parcul “Grădina Morii“ :
Ora 12:00 deschiderea atelierelor de creație, care își vor derula activitatea pe toată durata zilei; animații pentru copii; vizite în tabăra medievală;
Ora 16:00 MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul “Grădina Morii“ (participă: oficialități, muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, Cnezii de Maramureș);
Orele 17:00-19:00 – demonstrații cavalerești, lupte full contact între cavaleri cu armură; concursuri interactive; școala de dansuri medievale; fotografii la “Oglinda fermecată“;
Ora 17:00 – sala de spectacole a Centrului Cultural Sighetu Marmației – recital de muzică simfonică SZ.M. MUZIK – își dau concursul: prof. Ioan Szekely, Malicski Cristian, elevul Andreica Claudiu
Ora 18:00- 22:00 scena din Parcul „Grădina Morii”
– Recital formația „Another rock summer”
– Concret prezentat de „Taraful Rutenilor”
– Formația pirotehnică Fire Dream și Paladinii de Terra Medies
– Concert medieval – simfonic.

SÂMBĂTĂ, 19 august 2017

Parcul „Grădina Morii”
Ora 14:30 –  miniconcert Lupus Dacus & workshop; vizite în cadrul Expoziției „Medievalum”, concursuri interactive pentru public; „Asediul Cetății Sighet”: lupte cavalerești între paladini și localnici;
Ora 17:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul “Grădina Morii“;

Ora 18:00 scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Gheorghe Ștețca și folkiștii formați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”
Anghelina Iovdii – Botoș, Apșa de Jos Ucraina
Mircea Baniciu & Vlady Cnejevici si Teo Boar
Alexandru Andrieș
Florin Săsărman și Vali Șerban
Daniel Iancu
Ștefania Iacob
Traian Cosma
Prezintă actorul Adrian Păduraru

DUMINICĂ, 20 august 2017

Ora 18:00 – scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Parada costumelor medievale create de Casa de modă Ileana Vassiliev
Gheorghe Ștețca
Ducu Bertzi & friends (Irina Furdui, Constantin Neculae, Tavi Iacob)
Emeric Imre
Alina Manole & band
Walter Ghicolescu
Dinu Olărașu si Titus Constantin
Prezintă actorul Adrian Păduraru

Închiderea Festivalului de muzică și artă medievală & folk-2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *