112

Furturi din locuinţă soluţionate de poliţiştii din Baia Sprie

Activităţile specifice de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Baia Sprie cu privire la mai multe furturi din locuinţă sesizate au dus la identificarea unui tânăr din oraş bănuit de comiterea lor.


În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că tânărul, de 25 de ani, ar fi pătruns prin escaladarea geamurilor sau prin forţarea geamurilor lăsate rabatate în mai multe imobile situate pe raza oraşului, unele aflate în construcţie, de unde a sustras materiale pentru instalaţii de gaz, scule electrice precum şi alte bunuri.

Poliţiştii au recuperat peste 50% din bunurile sustrase şi le-au restituit părţilor vătămate. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsuri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *