Parchetul francez a recomandat neinceperea urmaririi penale contra actualului director general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, in afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, din anul 2008, atunci cand Lagarde era ministru al economiei si finantelor in Franta, transmit miercuri AFP si DPA.
Cererea ar fi fost formulata de procurorul general al Curtii de Casatie de pe langa Curtea de Justitie a Republicii Franceze (CJR). Totusi, nici CJR, nici Yves Repiquet, avocatul lui Christine Lagarde, nu au confirmat deocamdata aceasta informatie.
Daca magistratii CJR — singura instanta abilitata sa ancheteze membri ai guvernului francez pentru fapte comise in timpul mandatului lor — dau curs recomandarilor procurorului, atunci acest caz va fi inchis.
In august anul trecut, Christine Lagarde a fost inculpata in Franta pentru „neglijenta”, pentru rolul sau presupus intr-un caz controversat de arbitraj in favoarea lui Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul suferit in urma vanzarii companiei Adidas.
Anchetatorii au decis in mai 2013 sa o plaseze pe directoarea FMI sub statutul intermediar de martor asistat.
Tot in acest dosar, cinci persoane, printre care Bernard Tapie si fostul sef de cabinet al lui Christine Lagarde, Stéphane Richard, au fost inculpati pentru „escrocherie in grup organizat”.
Sursa: Agerpres