Sport

FOTBAL: Perez e gata să-i facă toate poftele lui Zidane! Francezul s-a întors

Zinedine Zidane (46 de ani) revine la Real Madrid şi aduce cu el “revoluţia”. Francezul l-a înştiinţat pe Florentino Perez care sunt jucătorii care trebuie să plece, iar lista conţine nume grele, precum Bale, Isco Marcelo, dar şi un fotbalist care a sosit în iarnă pe “Santiago Bernabeu”.

Gareth Bale, Marcelo, Isco, Mariano, Vallejo şi Brahim Diaz vor pleca de la Real Madrid în noul mandat a lui Zinedine Zidane la campioana europei. Surprinzătoare este plecarea lui Diaz, fotbalist pe care Realul l-a cumpărat în iarnă de la Manchester City şi care este văzut drept un viitor star al fotbalului mondial. Cel mai probabil, acesta va pleca sub formă de împrumut.

Isco şi Marcelo vor pleca şi ei de pe “Bernabeu”, iar brazilianul va ajunge, cel mai probabil, la Juventus, unde va fi din nou coleg cu Cristiano Ronaldo.

Icard şi Hazard, principalele ţinte ale lui “Zizou”

Florentino Perez e gata să-i facă toate poftele lui Zidane şi, deşi Mbappe şi Neymar sunt două ţinte “imposibile” în acest moment, omul cu banii de la Real Madrid e gata să dea alte două lovitură. E vorba despre aducerile lui Hazard, de la Chelsea, şi Mauro Icardi, de la Inter.

Rămâne de văzut dacă Chelsea îl va lăsa să plece pe belgian, ţinând cont de interdicţia la transferuri, care îl împiedică pe Roman Abramovich să îi găsească un înlocuitor starului care a declarat în mai multe rânduri că vrea să joace pentru Real Madrid.

Mauro Icardi are 15 goluri în 28 de partide în toate competiţiile. Argentinianul a reuşit să înscrie de doar 9 ori în 20 de partide în Serie A (0,45 goluri/meci în campionat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *