FC Vaslui a ratat calificarea in play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, dupa ce a terminat nedecis, 0-0, cu formatia olandeza Twente Enschede, miercuri seara, la Piatra Neamt, in mansa secunda a turului III preliminar al competitiei. Dupa 0-2 la Arnhem, in prima mansa, FC Vaslui a facut un meci modest si nu a reusit nici macar o victorie de palmares in fata vicecampioanei Olandei. Moldovenii, care sunt la al patrulea meci fara gol marcat in aceasta stagiune (doua in campionat si doua in preliminariile Champions League), vor continua in play-off-ul pentru grupele Europa League.
FC Vaslui, destul de neinspirata si lipsita de viteza in actiuni, si-a creat prima ocazie de gol in minutul 22, cand Adailton a scapat spre poarta, dar a fost blocat in momentul sutului de Douglas. Twente a replicat imediat si a avut doua bune situatii, dar Janssen a tras pe langa poarta (24), iar Janko l-a driblat pe portarul Cerniauskas, dar si-a prelungit mingea (25). Mingile trimise de Papp (29) si Neagu (40) nu au nimerit tinta, iar pe final de prima repriza batavii au fost din nou periculosi, prin De Jong, al carui sut a fost respins peste bara transversala de portar (44). Ultima ocazie a primei parti s-a consumat la poarta lui Twente (45), dar Tiendalli a respins din fata lui Adailton centrarea lui Sanmartean. Jocul echipei antrenate de Viorel Hizo nu s-a schimbat nici dupa pauza, Ruiz avand sansa golului in min. 56, dupa ce a trecut de portar, insa a tras alaturi. Cerniauskas a respins sutul lui Berghuis (67), iar apoi Twente a ratat cea mai mare ocazie a meciului, sutul lui Janko fiind deviat de portar in bara transversala (73). Raul Costin a avut o ocazie notabila (75), sutul sau la coltul scurt fiind respins in corner de portar, dar tot Twente a avut o ocazie mai mare, prin Ola John (81), al carui sut a fost blocat de un fundas. Temwanjera a fost si el aproape de gol in minutul 81, dar mingea a trecut la cativa centimetri de poarta lui Mihailov.
Tragerea la sorti a partidelor din play-off-ul Europa League va avea loc vineri, la Nyon, de la ora 14,30.
Sursa: Agerpres