Echipa de fotbal a Italiei s-a calificat in semifinalele EURO 2012, dupa ce a invins Anglia la loviturile de departajare, cu scorul de 4-2, duminica seara, la Kiev, in sferturile de finala ale competitiei gazduite de Polonia si Ucraina. Italia a castigat meritat, chiar daca doar la penalty-uri, unde au transformat Balotellli, Pirlo, Nocerino si Diamanti, in timp ce de la englezi au marcat Gerrard si Rooney. Buffon a aparat sutul lui Ashley Cole, iar Diamanti a marcat ultima lovitura. ”Squadra azzurra”, care a avut ocazii fara numar in acest meci, printre care si doua bare, va juca in semifinale cu Germania, pe 28 iunie.
Italienii au abordat agresiv meciul, cu posesie buna, cu presing si au ratat prima ocazie mare de gol in minutul 3, cand De Rossi a prins un voleu de la circa 25 de metri si mingea a izbit bara portii lui Hart. Anglia parca a fost trezita de aceasta ocazie si a ratat si ea golul (5), cand Johnson a reluat din 7 metri, dar Buffon a agatat in extremis balonul. Parker a trimis si el un sut la poarta, dar imprecis (13). Apoi, Rooney a reluat cu capul peste transversala la centrarea lui Johnson (14).
Italia a revenit la carma jocului si a controlat meciul, avand cateva ocazii mari de gol, mai ales prin incisivul Balotelli. Pirlo l-a gasit pe Balotelli cu o pasa geniala (25), dar atacantul lui Manchester City a fost blocat in ultimul moment de Terry. Tot Balotelli a reluat acrobatic (32), dar Hart a fost la post. Anglia a fost periculoasa pe o contra (32), dar Welbeck, gasit excelent de Rooney, a trimis peste poarta din pozitie excelenta de finalizare.
Cassano a avut si el doua suturi bune, primul alaturi (33), iar al doilea l-a obligat pe Hart sa respinga (38). Balotelli a irosit o noua ocazie mare de gol (41), la mingea recentrata de Cassano, dupa care a expediat un trasor (43), peste buturile lui Hart.
Si dupa pauza meciul a continuat in acelasi ritm alert, cu atacuri de o parte si alta. Italia a ratat ocazii mari prin De Rossi (48), care a reluat din 6 metri pe langa tinta, De Rossi si Balotelli, ale caror suturi au fost respins de Hart, dupa care Montolivo a trimis peste poarta (52). Balotelli a mai avut o ”foarfeca” in min. 60, dar balonul s-a dus peste transversala.
Anglia si-a creat si ea o ocazie mare de gol, prin Young (65), al carui sut din careu a fost deviat in ultima instanta in corner de Abate. Apoi, Buffon a fost atent la lovitura libera a lui Gerrard, la care Rooney nu a ajuns (77). In finalul meciului, Johnson a salvat golul, la sutul lui Nocerino din careu (89), dupa o pasa remarcabila a lui Marchisio.
In prelungiri, Italia a fost aproape sa marcheze, dar sutul-centrare al lui Diamanti a lovit bara (101). Acelasi Diamanti a fost in prima plan in min. 113, cand a reluat pe langa poarta la centrarea lui Balzaretti, insa nu s-a marcat si meciul a ajuns la loviturile de departajare.
Diamanti a marcat lovitura decisiva, dupa ce Young si Cole au ratat, la fel ca si Montolivo.
Cifrele oferite de UEFA pentru acest meci sunt relevante: Italia a avut o posesie a mingii de 64%-36%, 35-9 la suturi la poarta si 20-4 pe poarta si doua bare.
Anglia – Italia 0-0 (0-0, 0-0), dupa prelungiri; 2-4 la loviturile de departajare
Au executat in ordine loviturile de departajare: Mario Balotelli 0-1 (gol), Steven Gerrard 1-1 (gol), Riccardo Montolivo 1-1 (ratare – pe langa), Wayne Rooney 2-1 (gol), Andrea Pirlo 2-2 (gol), Ashley Young 2-2 (ratare – bara transversala), Antonio Nocerino 2-3 (gol), Ashley Cole 2-3 (ratare – apara Buffon), Alessandro Diamanti 2-4 (gol)
Kiev, Stadionul Olimpic: 60.000 spectatori
EURO 2012, sfert de finala
Au evoluat echipele:
Anglia: 1. Joe Hart – 2. Glen Johnson, 6. John Terry, 15. Joleon Lescott, 3. Ashley Cole – 16. James Milner (7. Theo Walcott, 61), 4. Steven Gerrard (capitan), 17. Scott Parker (8. Jordan Henderson, 94), 11. Ashley Young – 10. Wayne Rooney – 22. Danny Welbeck (9. Andy Carroll, 61). Selectioner: Roy Hodgson.
Rezerve neutilizate: 13. Robert Green, 23. Jack Butland – 5. Martin Kelly, 12. Leighton Baines, 14. Phil Jones, 18. Phil Jagielka, 19. Stewart Downing, 20. Alex Oxlade-Chamberlain, 21. Jermain Defoe.
Italia: 1. Gianluigi Buffon (capitan) – 7. Ignazio Abate (2. Christian Maggio, 90+1), 15. Andrea Barzagli, 19. Leonardo Bonucci, 6. Federico Balzaretti – 21. Andrea Pirlo – 8. Claudio Marchisio, 18. Riccardo Montolivo, 16. Daniele De Rossi (23. Antonio Nocerino, 80) – 9. Mario Balotelli, 10. Antonio Cassano (22. Alessandro Diamanti, 78). Selectioner: Cesare Prandelli.
Rezerve neutilizate: 12. Salvatore Sirigu, 14. Morgan De Sanctis – 4. Angelo Ogbonna, 5. Thiago Motta, 13. Emanuele Giaccherini, 11. Antonio Di Natale, 17. Fabio Borini, 20. Sebastian Giovinco.
Arbitru: Pedro Proença; arbitri asistenti: Bertino Miranda, Ricardo Santos (toti din Portugalia); arbitru de rezerva: Cüneyt Çakir (Turcia); arbitri asistenti aditionali: Manuel De Sousa, Duarte Gomes (ambii din Portugalia)
Cartonase galbene: Barzagli (82), Maggio (94).
Sursa: Agerpres