Echipa de fotbal a Spaniei a invins Franta cu scorul de 2-0 (1-0), sambata seara, la Donetk, si s-a calificat in semifinalele EURO 2012, competitie gazduita de Polonia si Ucraina. Campioana europeana si mondiala s-a impus prin ”dubla” lui Xabi Alonso (19, 90 – penalty), dupa un meci deloc spectaculos, dar pe care l-a dominat. Spania va juca in semifinale cu Portugalia, pe 27 iunie, tot la Donetk.
Cele doua echipe au evoluat prudent in marea majoritate a timpului, practicand un joc de uzura, intrerupt arareori de faze de poarta. Prima ocazie a fost semnata de Xabi Alonso (8), dar sutul sau de la mare distanta a poposit in bratele lui Lloris.
Spania a deschis scorul in min. 19, dupa o faza pe partea stanga, Jordi Alba a centrat, iar Xabi Alonso a marcat cu capul, la selectia sa cu numarul 100: 1-0. In prima repriza, Iniesta a fost blocat in careu in doua randuri, in momentul sutului, prima oara de Cabaye (29), iar apoi de catre Koscielny (38). Franta a avut o singura faza notabila, o lovitura libera executata de Cabaye, la care Casillas a respins mingea (32).
La reluare, jocul nu s-a schimbat prea mult, chiar daca francezii s-au straduit mai mult. Debuchy a trimis cu capul peste poarta (60), la centrarea lui Ribery. Acelasi Ribery a centrare periculos, dar Casillas a intervenit excelent (71). si celalalt portar, Lloris, a iesit salutar in fata lui Fabregas, la 16 metri, in min. 62. In final, Pedro, inspirat introdus de Del Bosque, a scos un penalty la un duel cu Réveillere, iar Xabi Alonso a transformat si a decis soarta partidei (90).
Franta a dezamagit si in acest joc, dupa prestatia modesta in fata Suediei.
Spania – Franta 2-0 (1-0)
Au marcat: Xabi Alonso (19, 90 – penalty).
Donetk, Donbas Arena: 50.000 spectatori
EURO 2012, sferturi de finala
Au evoluat echipele:
Spania: 1. Iker Casillas (capitan) – 17. Álvaro Arbeloa, 3. Gerard Piqué, 15. Sergio Ramos, 18. Jordi Alba – 8. Xavi Hernández, 16. Sergio Busquets, 14. Xabi Alonso – 21. David Silva (7. Pedro Rodríguez, 65), 10. Cesc Fabregas (9. Fernando Torres, 67), 6. Andrés Iniesta (20. Santi Cazorla, 84). Selectioner: Vicente del Bosque. Rezerve neutilizate: 12. Víctor Valdés, 23. Pepe Reina – 2. Raúl Albiol, 4. Javi Martínez, 5. Juanfran, 22. Jesús Navas, 11. Álvaro Negredo, 13. Juan Mata, 19. Fernando Llorente.
Franta: 1. Hugo Lloris (capitan) – 13. Anthony Réveillere, 4. Adil Rami, 21. Laurent Koscielny, 22. Gaël Clichy – 17. Yann M’Vila (9. Olivier Giroud, 79) – 2. Mathieu Debuchy (14. Jérémy Ménez, 64), 6. Yohan Cabaye, 15. Florent Malouda (11. Samir Nasri, 64), 7. Franck Ribéry – 10. Karim Benzema. Selectioner: Laurent Blanc. Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Cédric Carrasso – 3. Patrice Evra, 8. Mathieu Valbuena, 12. Blaise Matuidi, 18. Alou Diarra, 19. Marvin Martin, 20. Hatem Ben Arfa.
Arbitru: Nicola Rizzoli; arbitri asistenti: Renato Faverani, Andrea Stefani (toti din Italia); arbitru de rezerva: Craig Thomson (Scotia); arbitri asistenti aditionali: Gianluca Rocchi, Paolo Tagliavento (ambii din Italia)
Cartonase galbene: Ramos (31), Cabaye (42), Menez (76).
Sursa: Agerpres