Sport

FOTBAL – EURO 2012 – Meciul 16: Suedia – Anglia 2-3

Echipa de fotbal a Angliei a invins formatia Suediei cu scorul de 3-2, vineri seara, pe stadionul Olimpic din Kiev, in grupa D la EURO 2012, competitie gazduita de Polonia si Ucraina in perioada 8 iunie – 1 iulie. Andy Carroll (23), Theo Walcott (64), Danny Welbeck (78) au marcat pentru englezi, in timp ce pentru suedezi, eliminati din competitie dupa acest esec, au punctat Glen Johnson (autogol, 49) si Olof Mellberg (59).

A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri ale turneului, cu rasturnari de scor si goluri spectaculoase. Anglia a condus cu 1-0, Suedia a facut 2-1, dar englezii au restabilit egalitatea si apoi si-au apropiat victoria cu 3-2. Esentiala pentru victoria echipei lui Roy Hodgson s-a dovedit a fi intrarea lui Walcott, care a marcat golul doi si a pasat decisiv la ultimul.

Anglia a fost echipa care a condus ostilitatile inca din startul meciului si a avut si prima ocazie, un sut al lui Parker (7), de la distanta, respins excelent de Isaksson. Welbeck a fost si el periculos (15), dar lovitura sa de cap a trimis mingea pe langa poarta.

Ibrahimovic a semnat prima ocazie a scandinavilor, dar sutul sau din afara careului a fost prins de Hart (20).

Anglia a deschis scorul in min. 23, cand Gerrard a centrat excelent, iar cvasidebutantul Carroll, colegul sau de la Liverpool, s-a inaltat superb dintre Mellberg si Granqvist si a marcat cu capul.

Suedia nu a reusit sa construiasca prea multe faze elaborate, bazandu-se mai mult pe incursiuni ale lui Ibrahimovic, Larsson sau Källström. Vedeta Ibrahimovic si-a incercat sansa de la distanta, dar sutul sau, deviat, nu i-a pus probleme lui Hart (32). Källström a fost mai periculos, dar mingea expediata de el s-a dus peste transversala (37). Portarul lui Manchester City a iesit curajos si a retinut la picioarele lui Elmander, la o faza buna a scandinavilor (41).

Anglia a mai avut o singura sansa notabila in prima parte, prin Young (36), dar acesta a tras in plasa laterala.

La reluare, Suedia si-a masat adversara in propriul careu aproape, iar nu peste multa vreme a picat si golul: Ibrahimovic a executat o lovitura liber, mingea a revenit din zid, ”Ibra” a trimis din nou acrobatic, balonul a ajuns la fundasul Mellberg si acesta a trimis in plasa, cu toata opozitia portarului Hart si a fundasului Johnson (49). Site-ul UEFA l-a creditat pe Johnson cu autogol la aceasta faza. Mellberg a reusit ”dubla” zece minute mai tarziu (59), macar din punct de vedere moral, dupa ce a reluat cu capul centrarea lui Larsson din lovitura libera.

Anglia a trecut pe langa egalare in min. 63, cand Isaksson a respins lovitura de cap a lui Terry, dupa care Walcott, la doar trei minute de la intrarea sa pe teren, l-a surprins pe Isaksson cu un sut de la 20 de metri si a facut 2-2.

Scandinavii au mai avut doua situatii bune, prin Källström (75), care a tras peste poarta, si Ibrahimovic (76), al carui sut a fost respins de Hart, dar Anglia a reusit sa intoarca scorul prin golul de exceptie al lui Danny Welbeck (78), cu calcaiul, la centrarea lui Walcott.

in prelungiri, Anglia a fost aproape de a se desprinde decisiv, dar Gerrard a tras in portarul Isaksson (90+2).

Angliei ii este suficient un egal cu Ucraina in ultimul meci pentru a se califica in sferturile de finala.

Suedia – Anglia 2-3 (0-1)
Au marcat: Glen Johnson (autogol, 49), Olof Mellberg (59), respectiv Andy Carroll (23), Theo Walcott (64), Danny Welbeck (78).
Kiev, Stadionul Olimpic: 60.000 spectatori
EURO 2012, Grupa D

Au evoluat echipele:

Suedia: 1. Andreas Isaksson – 4. Andreas Granqvist (2. Mikael Lustig, 66), 3. Olof Mellberg, 13. Jonas Olsson, 5. Martin Olsson – 7. Sebastian Larsson, 8. Anders Svensson, 9. Kim Källström, 6. Rasmus Elm (21. Christian Wilhelmsson, 81) – 10. Zlatan Ibrahimovic (capitan) – 11. Johan Elmander (22. Markus Rosenberg, 79). Selectioner: Erik Hamrén.

Rezerve neutilizate: 12. Johan Wiland, 23. Par Hansson – 15. Mikael Antonsson, 17. Behrang Safari, 16. Pontus Wernbloom, 18. Samuel Holmen, 19. Emir Bajrami, 14. Tobias Hysen, 20. Ola Toivonen.

Anglia: 1. Joe Hart – 2. Glen Johnson, 6. John Terry, 15. Joleon Lescott, 3. Ashley Cole – 16. James Milner (7. Theo Walcott, 61), 4. Steven Gerrard (capitan), 17. Scott Parker, 11. Ashley Young – 22. Danny Welbeck (20. Alex Oxlade-Chamberlain, 90), 9. Andy Carroll. Selectioner: Roy Hodgson.

Rezerve neutilizate: 13. Robert Green, 23. Jack Butland – 5. Martin Kelly, 12. Leighton Baines, 14. Phil Jones, 18. Phil Jagielka, 8 . Jordan Henderson, 19. Stewart Downing, 21. Jermain Defoe.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenti: Primoz Arhar, Matej Zunic (toti din Slovenia); arbitru de rezerva: Florian Meyer (Germania); arbitri asistenti aditionali: Matej Jug, Slavko Vincic (ambii din Slovenia)

Cartonase galbene: Milner (57), Mellberg (63), Jonas Olsson (72), Svensson (90+1).
Sursa: Agerpres