Sport

FOTBAL – EURO 2012 – Cea mai mare lasagna din lume, gatita la Cracovia in onoarea Italiei

Un restaurant polonez din Cracovia a intrat in Cartea Recordurilor dupa ce a preparat cea mai mare lasagna din lume, in onoarea reprezentativei de fotbal a Italiei, participanta la EURO 2012 si cazata in apropiere. Lasagna gatita de polonezi a cantarit 4,8 tone, iar coacerea sa a durat 10 ore, inainte de a fi impartita in 10.000 de portii, precizeaza Reuters. Squadra Azzurra s-a calificat in sferturile de finala ale Campionatului European de fotbal, urmand sa intalneasca Anglia, pe 24 iunie la Kiev.

“Nu stiu daca jucatorii italieni vor manca din aceasta lasagna, deoarece au o anumita dieta, insa pot incerca sa guste macar putin”, a declarat Giancarlo Russo, directorul executiv al restaurantului Trattoria Giancarlo din Cracovia.
Sursa: Agerpres