Sport

FORMULA 1- Hamilton produce surpriza: britanicul a plecat de pe 14 și a câștigat în Germania

Lewis Hamilton a profitat la maxim de o ploaie sporadica pe unele viraje ale circuitului de la Hockenheim pentru a obține o victorie nesperată în Marele Premiu al Germaniei, cu ajutorul căreia a revenit în fruntea clasamentului general.

Sebastian Vettel și-a păstrat prima poziție la start, în ciuda faptului că Valtteri Bottas a lăsat senzația că a plecat mai bine la stingerea luminilor roșii. În spatele celor doi, Kimi Raikkonen a rămas pe 3, însă Max Verstappen a încercat de mai multe ori să-l depășească pe parcursul primului tur.

Principala depășire a fost realizată de Nico Hulkenberg, care a urcat pe 6 în defavoarea lui Romain Grosjean, în spatele lui Kevin Maugnussen.

Piloții de top și-au construit avansuri de 2-3 secunde, astfel că spectacolul a fost asigurat de Lewis Hamilton, care a plecat doar de pe locul 14 ca urmare a defecțiunii tehnice din calificări. Pilotul Mercedes a progresat constant în pluton și, după numai 15 tururi, a ajuns pe poziția a cincea.

În acest punct al cursei, Ferrari a decis să-l cheme la boxe pe Kimi Raikkonen pentru înlocuirea pneurilor ultrasoft cu cele soft, iar finlandezul a revenit pe circuit chiar în fața lui Hamilton, probabil cu obiectivul de a-l încetini pe britanic.

Finlandezul și-a construit un avans de 4 secunde, iar Vettel a intrat la boxe în turul 27 pentru o strategie similară și a revenit pe circuit între Raikkonen și Hamilton. Germanul a rămas în spatele coechipierului său până în turul 39, când l-a depășit cu ușurință în urma unor schimburi de conversații radio prin care Raikkonen a înțeles că trebuie să cedeze poziția.

În ciuda unor informații potrivit cărora ploaia urma să afecteze circuitul în numai câteva minute, Hamilton a intrat la boxe în turul 43 pentru a înlocui pneurile soft cu cele ultrasoft și a coborât astfel pe locul 5, în spatele lui Bottas și Verstappen.

Ploaia a sosit după numai două tururi, însă doar în câteva viraje, astfel că singurul pilot de top care a optat pentru pneuri intermediare a fost Verstappen. Pilotul Red Bull a revenit însă la boxe după câteva tururi pentru a trece din nou pe slick-uri, în contextul în care care timpii pe circuit cu intermediare erau cu circa 10 secunde mai slab. Hamilton a profitat astfel de situație pentru a urca pe poziția a patra, în timp ce Bottas a reușit să profite de o scurtă ieșire în decor a lui Raikkonen pentru a trece de finlandez.

Într-un moment în care piloții abordau cu precauție virajele ude pentru a evita derapajele cu pneuri slick, Vettel a comis o eroare majoră și a intrat cu o viteză prea mare într-un viraj. În imposibilitatea de a vira, germanul a ieșit pe pietrișul din afara circuitului și a fost nevoit să abandoneze, în ciuda avansului de peste 9 secunde pe care îl avea.

Incidentul a generat apariția Safety Car-ului, iar Raikkonen și Verstappen au intrat la boxe. Inițial, Hamilton a intrat la rândul său pe traseul spre boxe, însă a fost informat de la boxe în ultimul moment să rămână pe circuit, astfel că a revenit pe linia dreaptă de start-sosire. Hamilton a devenit astfel lider în spatele Safety Car-ului, care a ieșit de pe circuit cu 10 tururi înainte de final.

Bottas a încercat să-l depășească pe Hamilton, însă a fost rugat prin radio să-și păstreze poziția a două în spatele coechipierului său. Astfel, Hamilton a trecut primul linia de sosire în fata coechipierului său și a lui Raikkonen, iar cele 25 puncte obținute îi permit să revină pe prima poziție în clasamentul general, cu un avans de 17 puncte în fața lui Vettel. Victoria sa a fost însă favorizată semnificativ de ploaie și, mai ales, de abandonul rivalului său de la Ferrari.

Verstappen a ocupat locul 4 în fața lui Hulkenberg și Grosjean, în timp ce Force India a obținut locurile 7 și 8 prin Sergio Perez și Esteban Ocon. Marcus Ericsson și Brendon Hartley au completat topul 10.

Daniel Ricciardo a luat startul din spatele plutonului în urma numeroaselor înlocuiri de componente la unitatea de propulsie, iar pilotul Red Bull Racing a urcat în zona punctelor aproape de jumătatea cursei. Australianul a fost însă nevoit să abandoneze în urma unei defecțiuni la unitatea de propulsie și a încheiat astfel într-un mod nefericit un weekend de coșmar. 

One Response

Lasă un răspuns la Revista presei - stiri afaceri - FORMULA 1- Hamilton produce surpriza: britanicul a plecat de pe 14 și a câștigat în Germania Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *