112

Focuri de armă în Maramureş pentru a opri contrabandiştii de ţigări – FOTO şi VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 36.800 pachete cu ţigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere.

* În data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean ucrainean Liubomyr F., în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Polonia.

Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locuri special amenajate în podeaua maşinii şi stâlpii acesteia, cantitatea de 1.343 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de peste 15.700 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, cetăţeanul ucrainean este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete

* În data de 19.10.2018, în jurul orei 22,00, un echipaj de la Sectorul poliţiei de Frontieră Valea Vişeului, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat în apropierea fronteirei de stat mai multe persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Drept urmare poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea celor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce. În acel moment, bărbaţii s-au dispersat în direcţii diferite şi, deoarece nu s-au supus somaţiilor legale efectuate de către lucrătorii noştri, au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical.

La faţa locului a fost solicitată o echipă de intervenţie care a procedat la cercetarea zonei, descoperind într-un şopron cu fân, aflat în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu ţigări.

Acestea au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 25.490 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, a căror valoare se ridică la suma de 299.000 de lei.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

* Şi poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au descoperit în apropierea frontierei de stat 10 colete cu ţigări.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 10.000 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 117.000 lei

Acestea au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *