Actualitate

FOC – Cupola Bisericii Sfantu Gheorghe din judetul Tulcea s-a prabusit, in urma unui incendiu puternic

Foto Biserica Sfantu Gheorghe, Tulcea (c) realitatea.netBiserica din localitatea Sfantu Gheorghe din judetul Tulcea a fost cuprinsa de un incendiu puternic, sambata, iar pompierii, ajutati de localnici, intervin de peste sapte ore pentru lichidarea focului, cinci localnici care ajutau la interventie avand nevoie de ingrijiri medicale.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Tulcea, Angela Tulceanu, incendiul a fost anuntat la 112 azi, 21 iulie, in jurul orei 8.00, iar la fata locului au mers un echipaj al Serviciului voluntar pentru situatii de urgenta din localitate, cu o autospeciala si cu o cisterna a Primariei, precum si doua echipeje de pompieri de la ISU Tulcea, care au ajuns in zona cu o salupa rapida a Politiei de Frontiera.

Tulceanu a precizat ca incendiul a cuprins cupola bisericii, acesta fiind localizat de pompieri, care au impiedicat extinderea focului la casele din apropiere.

Reprezentantul ISU a mai spus ca incendiul este in curs de lichidare la ora transmiterii acestei stiri.

Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Tulcea, Dumitru Valcu, a declarat pentru Mediafax ca in timpul interventiei de stingere a focului cinci localnici au avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale dupa ce s-au intoxicat cu fum.

Potrivit acestuia, la fata locului a fost trimisa o salupa medicalizata, una dintre persoane necesitand oxigen. Valcu a precizat ca toate cele cinci persoane au fost stabilizate si nu au necesitat transportarea la spital.

Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Tulcea a mai spus ca in urma incendiului cupola bisericii s-a prabusit.

In luna septembrie a anului trecut, preotul paroh al bisericii din Sfantu Gheorghe a fost dat disparut pe mare, impreuna cu un alt localnic. Preotul a fost cautat timp de mai multe zile, insa fara rezultat.
Sursa: Mediafax