Vezi VIDEO
Procesul de incasare a contributiilor de asigurari sociale pentru pensie se deruleaza greoi in Maramures, dupa preluarea activitatii de catre Directia Directia Generala a Finantelor Publice Maramures (DGFP). Transferul s-a facut de la inceputul lunii si era de asteptat ca situatia sa fie deja reglementata, insa maramuresenii care nu au calitatea de angajati si care vor sa isi plateasca din buzunarul propriu contributiile la bugetul de pensii si sanatate pentru a-si asigura un venit la batranete au de asteptat la cozi.
Sefii institutiei financiare au justificat inconvenientele care apar prin prisma faptului ca s-a crescut mult volumul de munca, fara a se face si suplimentari de personal. Ei spun pentru derularea noii activitati e nevoie de un „efort in plus”, dar se arata totodata convinsi ca problemele vor fi remediate pe parcurs.
„Sunt probleme – nu pot zice ca nu sunt -, dar incercam sa le rezolvam. Pentru noi e o activitate noua si necesita un efort in plus, fiindca nu am primit personal pentru asta. Sper sa trecem peste aceasta prima etapa cu succes, astfel incat contribuabilul sa nu aiba de umblat pe drumuri si sa-si piarda timpul pentru a-si rezolva problemele”, a declarat directorul DGFP Maramures, Teodor Luputi.
Pe de alta parte, oficialii Casei Judeteane de Pensii Maramures, de la care s-a preluat activitatea de incasare a contributiilor sociale, atrag atentia ca veniturile vor scadea in perioada urmatoare, ca urmare a schimbarilor produse. Ei spun ca in iunie, pentru asigurari au fost platiti din mana 951.850 de lei la nivelul judetului.
„Noi suntem in grafic, nu au fost probleme la predare. De la noi vor pleca catre finante un numar de 1.940 de asigurati cu declaratii, la care se mai adauga 710 asigurati cu declaratiile suspendate. Mai avem 3.168 de asigurati cu declaratiile reziliate care in viitor e posibil sa se reactiveze”, a aratat directorul Casei Judetene de Pensii Maramures, Lucica Pop.
Declaratiile 600, privind venitul asigurat la sistemul public pensii, trebuie depuse de catre intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale, de membrii intreprinderilor familiale, de persoanele cu statut de persoana fizica, autorizata sa desfasoare activitati economice, de persoanele care realizeaza venituri din profesii libere, precum si de catre persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla.
Sursa: Camelia Tocaci