Administratie

Finanțare: 3,4 milioane de lei alocați pentru modernizarea străzilor din Sălsig

Prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, peste 4 milioane de lei vin în Sălsig pentru două proiecte importante și așteptate de ani de zile de administrația locală și de locuitori.

În cadrul ședinței Consiliului Local din Sălsig, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, primarul Florian Luca a semnat contractele pentru obiectivele de investiții ”Reabilitare și modernizare străzi rurale în comuna Sălsig” și ”Construcție pod din beton peste Valea Sălajului, în comuna Sălsig”.

Primul proiect de reabilitare al străzilor rurale beneficiază de o finanțare de 3.370.726,00 lei, valoarea totală a investiției fiind de 3.961.718,25 lei. Cel de-al doilea proiect privind construcția podului peste Valea Sălajului este finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale cu suma de 887.357,00 lei, valoarea totală a obiectivului fiind de 918.511,00 lei.

Primarul comunei Sălsig, Florian Luca, a declarat: ”Avem proiecte finalizate, proiecte în derulare și planuri mari pentru viitor. Aceste două proiecte semnate acum pe PNDL2 sunt, de asemenea, extrem de importante, pentru că, odată finalizat proiectul de modernizare a a străzilor, peste 80% din comuna Sălsig va fi asfaltată.”

La rândul său, Gabriel Zetea, prin intermediul Biroului de presă al Consiliului Județean Maramureș, a ținut să felicite administrația locală din Sălsig: ”Felicit administrația publică locală din Sălsig și pe primarul Florian Luca și le mulțumesc pentru felul în care reușesc să colaboreze cu Consiliul Județean asigurându-i, în continuare, de întregul sprijin al executivului administrației județene”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *