Actualitate Turism

Feerie pe pârtia de la Borșa. Obiceiul salvamontiștilor borșeni a fost preluat de toată lumea – VIDEO

Finalul celei de-a XVI-a ediții a Serbărilor Zăpezii care s-au desfășurat week-endul trecut la Borșa a fost unul feeric. Un lanț format din schiori a  coborât cu torțe pe pârtie, formând un lanț uman. Imaginea a fost una incredibilă, turiștii fiind fascinați de imagine.

A devenit deja o tradiție pentru salvamontiștii borșeni să ofere participanților la serbări momentul de final, dar puțini sunt cei care știu că acest moment este unul inedit.

„Pentru cei care nu știu, membrii Salvamont Borșa sunt primii care au făcut o coborâre pe pârtie cu torțe aprinse. Apoi obiceiul a fost preluat și de către alții, astăzi fiind un moment important care atrage mulți spectatori peste tot unde se organizează Serbările Zăpezii. Momentul coborârii s-a încheiat cu aprinderea unui foc de tabără, care a umplut de bucurie, lumină și căldură pe toți cei prezenți”, a spus Ion Timiș, șeful Serviciului Salvamont Borșa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *