Supravegherea video a elevilor care sustin bacalaureatul in acest an este obligatorie la probele scrise. In acest sens, ministerul Educatiei a alocat sume consistente catre inspectoratele scolare din tara pentru a achizitiona aparatura necesara desfasurarii bacalaureatului in cele mai bune conditii. Cu toate acestea, in Maramures, 80 de camere de supraveghere au fost imprumutate de la prefectura, iar deja au fost montate in salile de examinare.
“Ne intereseaza supravegherea video in mod deosebit pentru probele scrise, dar s-au pus in centrele de examen si pentru probele orale. Nu le-am avut pe toate, am imprumutat 80 de camere de la Institutia Prefectului si cu acestea asiguram pentru toate unitatile de invatamant din judet, asadar in toate centrele de examen sunt camere de supraveghere video”, a spus purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, Pavel Filip.
Reprezentantii ISJ Maramures au precizat ca nu este obligatorie utilizarea camerelor video pe perioada probelor orale, insa este recomandata utilizarea lor pentru o mai mare transparenta. Acestia au mai adaugat ca unele cadre didactice din judet se considera nemultumite de introducerea camerelor de supraveghere, spunand ca astfel nu li se recunoastea autoritatea si probitatea morala.
Sursa: Gabriela Kuhajda