112

Elevii şcolilor de agenţi de poliţie încep stagiul de practică în Maramureş

Copleşiţi de emoţii, 74 de elevi ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca au păşit în această dimineaţă pragul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş pentru a începe stagiul de practică, ce se va derula în perioada 14 mai – 4 septembrie.

În mod decisiv, etapa stagiului de practică este una extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât, pentru acoperirea deficitului de personal, perioada de şcolarizare s-a redus la un an.

Şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Grozavu Liviu-Constantin, i-a întâmpinat şi i-a felicitat pentru că au ales profesia de poliţist, care nu e dintre cele mai uşoare, dar care poate oferi multe satisfacţii atunci când se consolidează pe muncă susţinută, corectitudine şi profesionalism. Totodată, şeful inspectoratului le-a adresat un mesaj de încurajare, exprimându-şi convingerea că, prin ambiţie şi integritate, implicare şi responsabilitate, vor reuşi să obţină performanţa la care aspiră şi să se alăture profesioniştilor în domeniu.

Ofiţerii Serviciului Resurse Umane şi ceilalţi şefi de structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş i-au instruit pe elevi cu privire la activităţile pe care urmează să le desfăşoare şi la conduita pe care trebuie să o adopte.

Sub supravegherea şi îndrumarea unui tutore profesional, elevii îşi vor valorifica aspectele teoretice însuşite la orele de curs, la structurile de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, secţiilor de poliţie rurală precum şi la posturile de poliţie comunală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *