Actualitate

El este tânărul ucis nevinovat de şoferul unui BMW, în Maramureş

Tânărul omorât aseară de un şofer beat în Tăuţii de Sus, judeţul Maramureş, se numeşte Cătălin Matei şi avea 29 de ani. Băiatul a murit pe loc, după ce şoferul unui BMW a pierdut controlul volanului într-o depăşire şi l-a spulberat pe trotuar.

 Cătălin Matei a munict ani de zile în Grecia. Când a renunţat la munca în străinatate, tânărul a venit în Baia Mare, unde şi-a găsit iubirea vieţii lui. Vroiau să se căsătorească.

Aseară, băiatul, care muncea la o brutărie, ieşise din schimb şi se îndrepta spre staţia de autobuz ca să meargă acasă. Într-o clipă, totul s-a transformat într-o tragedie.

Un şofer în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui BMW înmatriculat în Germania, a pierdut controlul volanului într-o depăşire şi a spulberat un grup de persoane, pe trotuar. Masina nu s-a oprit aici, ci s-a înfipt în peretele unei case. Cătălin a murit pe loc, iar alte două persoane lovite au fost rănite.

Şoferul BMW-ului este din Baia Sprie şi, în urma verificărilor, se pare că avea viteză mare când a intrat în pietonii de pe trotuar.

Mai mult, testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că avea o concentraţie de 0.19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *