Vezi VIDEO
Colegiul National Mihai Eminescu din Baia Mare este singurul liceu din Maramures unde se invata norvegiana. Elevii sunt fascinati de aceasta limba exotica si vin la cursuri, dornici sa deprinda cunostinte de norvegiana. Cel care le-a insuflat dragostea pentru aceasta limba straina este profesorul Calin Sandor, care este absolvent al aceluiasi colegiu baimarean. Tanarul dascal spune ca s-a indragostit de norvegiana in timpul facultatii, pe care a urmat-o la Cluj.
In urma cu aproape doi ani, profesorul Calin Sandor s-a reintors in Colegiul National “Mihai Eminescu” din Baia Mare. De data aceasta venea in calitate de dascal, dupa ce a finalizat cursurile liceale aici. Colegii sai l-au luat la intrebari, crezand ca vine sa-si viziteze fostul liceu, insa au fost surprinsi sa auda ca acum a ajuns sa predea o limba exotica, norvegiana.
“Unii mi-au fost si mie dascali si m-au luat asa: «Ce faci, Caline, cum de ne vizitezi?» Si le-am zis: «Suntem colegi pentru ca am ajuns sa predau norvegiana». De obicei reactia e «Oau, interesant!» sau «Cum de?». Si am zis: «Asa a fost sa fie». Elevii au fost interesati si asa am ajuns si eu”, si-a amintit profesorul Calin Sandor.
Profesorul baimarean marturiseste ca a indragit limba norvegiana in timpul facultatii, pe care a urmat-o la Cluj. De altfel s-a apucat sa invete aceasta limba in anii studentiei, iar acum nu regreta deloc. La dragostea sa pentru aceasta disciplina a contribuit si daruirea profesorilor universitari din Cluj care au stiut sa-i insufle pasiunea pentru norvegiana.
“La mine a fost foarte simplu. Cand am mers la Cluj, la facultate pe langa engleza, a trebuit sa mai aleg o limba straina. Sotia mersese cu un an inainte si mi-a zis: «Nu veni la japoneza». O alta colega mi-a zis: «Trebuie sa fii foarte bine pregatit la franceza si germana», spaniola nu m-am uitat la telenovele foarte mult si am zis ca iau ceva de la capat si a fost norvegiana. Multumita profesorilor care au fost foarte de treaba, poate cei mai buni pe care i-am avut, a ajuns sa-mi placa foarte mult materia si de acolo incolo am invatat-o si am ajuns sa si predau la randul meu”, a marturisit dascalul.
La Colegiul National “Mihai Eminescu”, dascalul a ajuns sa-i tina locul unei colege care a infiintat sectia de norvegiana. Dupa aproape doi ani de activitate, Calin Sandor se declara multumit de rezultatele obtinute, dar mai ales de interesul elevilor pentru aceasta limba, despre care spune ca nu e foarte dificila, insa nu e nici accesibila oricui.
“Depinde cu ce o comparam, daca o comparam cu chineza, japoneza, coreana nu e foarte grea. Daca o comparam cu italiana sau spaniola ar fi mai dificil, dar elevii care stiu germana si engleza au un mic avantaj pentru ca face parte din grupul limbilor germanice”, a aratat profesorul baimarean.
Recunoaste ca uneori elevii pun pe planul al doilea limba norvegiana cand vine vorba despre invatat. Ii mai pasuieste si el pentru ca stie ca sunt alte discipline care trebuie sa fie pe primul loc in privinta studiilor, dar conditia e ca totusi liceenii sa recupereze materia pierduta. Este convins ca elevii sunt si ei pasionati de aceasta disciplina, mai ales ca a avut grija sa le insufle pasiunea pentru norvegiana.
“Disciplina pot sa zic ca este ceva nou pentru Baia Mare. Am fost si eu surprins cand am fost abordat sa merg sa le predau elevilor norvegiana. Din moment ce ei vin la ore si iau note foarte bune, tind sa cred ca le place. Din reactiile lor si din ce imi zic mie si ce mai aud pe coridoare, trecand pe langa unii, altii, cele mai multe reactii sunt pozitive”, a mai declarat Calin Sandor.
Calin Sandor mai crede ca pentru a te apuca sa inveti norvegiana ai nevoie de curaj. “In primul rand pentru a da dovada de curaj si pentru a incerca ceva nou. Asta este predominant sa vada ceva mai exotic, unii dintre ei au auzit de proful de norvegiana si unii au interes real pentru studii pe mai departe sau ca sa mearga sa lucreze acolo”, a adaugat profesorul.
Dascalul recunoaste ca i-ar placea sa aiba mai multi elevi si spera ca in viitor sa ii convinga si pe alti tineri sa invete norvegiana. Printre planurile profesorului se numara si acela de a vizita Norvegia. A avut sansa sa ajunga in tinutul norvegian in timpul facultatii, insa pana la urma gandul sau nu s-a materializat. Spera insa ca acum, cand stapaneste norvegiana, sa ajunga sa converseze aceasta limba chiar acolo, in tara fiordurilor.
Sursa: Camelia Tocaci